Teapa cu mocangeala tine mereu la romani.

Teapa cu mocangeala tine mereu la romani. Si nu numai. Zeci de mii de distribuiri ale unui articolas in care se spuneca Wizz Air da bilete la 1 euro.
Cum le spui ca le dai ceva gratis oamenilor, cum sar sa prinda si ei putin. Orice ar fi: tigai, aripi de pui, picioare de carabus. Gratis sau ieftin sa fie!
Asa si cu mocangeala WizzAir. Niste baieti de la un site au vrut sa isi faca si ei o baza de date. La ce foloseste? Pai e simplu, tu iti dai datele personale, adresa, numar de telefon, email etc.. Ei le noteaza constiincios, apoi incepe bombardamentul:
“Vrei sa cumperi chiloti la promotie? Vino la magazinul nostru!”
“Vrei o excursie in China? Ai o oferta de iti cade parul.”
“Nu rata marirea de pe*is! Acum, ai reducere uriasa! Cumperi 8 cm si primesti inca DOI GRATUIT!
“Nu rata deschiderea marelul mall de langa lac!”

Sute de SMS-uri si emaiuluri care te bombardeaza, iar tu habar nu ai de unde ti se trag. De aici, omule! De la faptul ca ti-ai dat datele unei firme care le foloseste in acest fel. Sau le vinde altora.
Acum, ca tot se poarta, am si eu o oferta mai tare decat aia de la Wizz:

Pentru ca aniversez fix 3 luni 6 zile si 4 ore de cand mi-am taiat barba, am o oferta promotionala de exceptie!
Pentru numai 0,5 euro,
pe care ii donezi in contul meu, te car in carca pana la Roma, Berlin sau orice destinatie. Daca vrei si loc, trebuie sa adaugi 6 euro. Bagajul de mana (cala n-am) e 7 euro.
Nu rata oferta, asa ceva nu mai gasesti! Primii 100 000 primesc din partea casei o diploma de credul perfect.
Cont: EUSUNT0989FRAIER0008

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”