Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

Am iesit de la serviciu pe la 8. De cand cu cresterea asta economic trebuie sa lucrez vreo 4 ore suplimentare ca sa casatig cu 20% mai mult si sa pot cumpara de toti banii aproape aceleasi produse pe care le luam acum doi ani, cand nu era cresterea asta fulminanta. 

Am pornit masina, mai am trei litri de benzina. Ca de obicei, ma rog sa imi ajunga pana acasa. De cand cu cresterea asta economica nu mai fac plinul, pun maxim 10 litri si iau cu batista ultima picatura de pe tuturoiul  pompei, apoi o storc in rezervor.

Apoi am ajuns pe bulevard. Primarul e harnic, pune panselute. Alea vechi, pe care le pusese inainte sa puna bordurile peste ele se stricasera. Acum au acos bordurile, deci pot face iar spatii verzi si planta panselute. In fine, asa e azi, ca maine am inteles ca baga iar borduri.

Si fac stanga pe strada mea. Asta:

(poza: Facebook)

Nu, ca primarul mi-a promis ca o asfalteaza. In 1985 a promis. E acelasi primar, fost prim la judet. Oamenii il voteaza, aia 20% care ies la vot. Bine, daca nu l-ar vota, n-ar mai primi sacose cu papica. E o relatie stransa intre ei. Ceilalti nu voteaza, duminica e zi de gratar.

Si vin seara pe strada mea, ma gandesc asa: 

Doamne, nu am bani, muncesc ca nebunul si azi nu mi-am permis o napolitana cu ciocolata. Mi-au furat astia tot. Dar bine ca am banner cu Dancila pe strada! Ce poate fi mai dulce decat chipul ei?

Mi-am rupt masina in groapa, nu am bani sa schimb planetara. Ghici cine se va chinui prin gropane cu bicicleta, de maine?! Mi-au furat si taxele din care puteau face strazi. Dar bine ca am afis cu Dancila, asta tine loc de autostrazi, strazi si trotuare!

Imi bolboroseste stomacul de foame, cred ca mai am in frigider niste oua. Carne n-am. Mi-au furat banii de carne. Dar bine ca am afis cu Dancila! Ala tine de foame. in fond, pe vremuri, faceau romanii tuica din pufoaica.

Ar trebui sa imi fac un control la stomac, ma roade, dar cel mai apropiat spital e la 80 de km., iar acum nu mai am masina. Spital nu am, l-au furat, dar bine ca am afis cu Dancila! Ala te va face bine, e suficient sa il atingi. Are puteri miraculoase, la fel ca pantofii de 1400 de euro ai sarmanului Teodorovici.

Sunt atat de fericit! Cand ajung acasa il dau jos de pe stalp, il pun in baie. Afisul. Si ma uit in fiecare zi la el, de cate ori mi-e foame. Si imi zic:

-Ba, Georgele, esti tu mort de foame, dar uite, se poate si mai rau! Macar nu esti prost. Si ai si banner cu Dancila!

Am ajuns acasa, fericit. Caut afisul. Dar stiti ce? Mi l-au furat si pe asta!

Cititul desteapta, dar nu chiar pe oricine. OFERTA, 3 carti=59 de lei. Poza: fb


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

tru

p

Lasă un răspuns