Home / (Pro)stirea zilei / Toti barbatii-s niste porci!

Toti barbatii-s niste porci!

Noi, barbatii, suntem uneori atat de porci, incat cred ca daca femeile ne-ar auzi aberatiile pe care le spunem cand ramanem singuri, s-ar tripla brusc numarul de frigide de pe planeta.
Stateam cu un vechi prieten la o terasa, cand a aparut o bunaciune. Frumoasa foc, roscata, cizme lungi, fusta scurta, sexoasa. Fosta lui iubita. S-a asezat la doua mese distanta. L-am vazut pe al meu cum s-a schimbat imediat la moaca, a capatat expresia cainelui sau, o corcitura de bulldog cu ceva nedefinit. Cainele ala, la orice ora din zi si din noapte, are falcile cazute, ochii umezi si un fel de mieunat. Ai impresia ca jeleste incontinuu. Asa si al meu, gemea. Zic:
-Ce ai, ma? Ti-e dor de ea sau ce?
Imi zice ca nu, Doamne Fereste!, dar continua sa ofteze cu falcile cazute.
-Ceva ai, ca te buseste plansul.Era atat de buna ca nu o poti uita? E tare sexoasa, iti vine sa…
Imi zice ca nici vorba. Iubita lui de acum e zece clase peste asta si la pat, si pe masa, si la alte treburi (v-am zis ca suntem porci). In plus, se intelege de 100 de ori mai bine cu cea noua, drept dovada ca e cu mine la bere, ceea ce n-a putut in mandatul roscatei. Nu, ma, e mult mai bine acum! Dar tot chelelaia, iar ochii erau umezi ca ai unui vitel.
-Ba, nene, atunci ce te uiti asa la ea si plangi?
Si mi-a zis ceva ce n-o sa uit prea curand. Cu un nod in gat, clipind des, abatut, spune:
-Ba, Silviu, tu n-ai idee ce prajiuri bune facea ma-sa!

 

Si l-am inteles. Mi-am amintit ca mi-a adus si mie o data. Plm, acum plangem amandoi.  Fraierilor, ganditi-va bine cand va despartiti de o fata! Dragostea nu e tot.

 

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Cititul desteapta!!! Oferta:


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la

Check Also

Ultimul stinge lumina.

          Am pierdut de-a lungul anilor atatia prieteni si colegi incat …

Lasă un răspuns