Home / Coltul nostalgicului / Tradiţiile românilor-Serbarea de la Mall

Tradiţiile românilor-Serbarea de la Mall

1 iunie la Mall.
O scena improvizata de lemn, acoperita cu o carpa rosie.
Un prezentator de la televizor, imi scapa numele, tot incearca sa vorbeasca la un microfon.
O cutie de carton, din care prezentatorul tot extrage biletele cu castigatorii tombolei.
Nu reuseste, dar de cate ori deschide microfonul se aude un piuit si toti duc mainile la ureche.
Sute de copii agitati, bunici emotionati si scaune de plastic.
Nepoata mea, 6 ani, cea mai dragalasa fiinta din lume, canta azi pe scena.
„Face canto de la 4 ani!”, imi spune plina de mandrie verisoara mea. Si imi da un cot.

Incepe spectacolul.
Apar patru baietei de 4 ani, simpatici foc, care executa niste miscari haotice. Toti isi arunca mainile si picioarele in toate directiile.
Unul dintre ei se opreste ca sa faca cu mana cuiva din public. Altul se opreste sa bea o gura de suc, iar al treilea baga mana pina la cot in cutia de carton de pe scena.
O mamica plange in hohote. E … fericita?!
„E trupa de dans a gradinitei, sunt cei mai buni!”, imi explica matusa mea.

Prezentatorul tiuie ceva in microfon, apoi pe scena urca o domnisoara imbracta in roz.
Este fardata strident si are niste pampoane imense, de majoreta. Are vreo 6 ani, dar pare de 20.
Pe fatuca ei dulce de copil cineva a aplicat straturi de machiaj roz cu sclipici peste alte straturi de machiaj mov.
Copila arata ca…Nu imi vine repede un termen de comparatie bun. A,da! Ca Andreea Banica in zilele bune.
In spatele ei apar patru copile machiate la fel de strident. Toate au pantofi cu toc inalt si un fel de pene in varf.

„Cineva si-a batut joc de bietele copile”, ma gandesc. „Daca i-as vedea pe parintii lor, le-as spune vreo doua.”
„Cine le-a machiat si imbracat in halul asta?”, imi zice prietena mea.
„Va place nepotica voastra?”, imi zice matusa. „Acum danseaza, dar sa vezi ce frumos canta, ce talentata e!”
Am un moment de panica si simt nevoia sa ma asez direct pe podea. Trag aer in piept, numar pina la zece si constientizez:
Fetita aceea pe tocuri, copila aceeea de sub cele 50 de straturi de machiaj este nepoata mea!
Fiinta aceea dragalasa care imi recita acum doua zile poezia cu Gandacelul este nepotica mea! Wow!

Ma intorc spre verisoara mea, mama ei, si vreau sa ii zic vreo doua.
„Stai linistit”, ma calmeaza prietena mea si se arunca intre mine si verisoara, blocandu-mi calea.. „Poate e vreun bal mascat si isi dau mastile jos.”
Ei, as! Incepe cantarea.
Fetele, care au intre 6 si 97 ani canta cat le tin puterile:
„Suna periculos, trage fusta mai jos!”
M-am gandit ca e o greseala, dar copiii incep sa execute miscari de dans lascive, ca ale Trupei Asia.
„Pare primejdios, dar e asa de frumos.”

Ajung la verisoara mea, care danseaza: „Auzi, dar ce s-a intamplat cu Oac, oac, diridiridam, Un motan cat un pisoi sau Boroboata?”
„A, pai au murit alea. Nu mai e ca atunci cand erai tu mic. Acum asta se canta.”
Am simtit ca imi dau lacrimile de nervi.
Mai mult decat faptul ca a murit Boroboata, ma enerveaza ca a inviat Asia!
Ba, mai rau, s-au reincarnat in trupurile unor fetite cu machiaj grotesc.

Cosmarul continua: fetitele danseaza cu miscari din ce in ce mai de oameni mari, iar parintii si bunici din sala aplauda si ovationeaza. Audienta e in delir.
„Poate sunt eu nebun!” ma gandesc.
„Ce frumos canta! Se vede ca fac canto!”, susotesc admirativ doua mamici.
„Sunteti reale?”, le intreb indignat. „E sinistru, nu vedeti? Parca sunteti natafleti!”
Amandoua se opresc din susotit si ma masoara din cap pina-n picioare pret de secunde bune.
„E sinistru, nu vedeti? Parca sunteti natafleti!”, zice una. „Pe asta nu o stiu, cine o canta? Velea?”
Renunt.

O bunica mai curajoasa o ia de mana pe matusa mea si danseaza unduindu-se de sus pina jos. Si inapoi.
„Suna bine de tot, doar cerceii se scot. Suna periculos de sus pana jos.”
Intru in panica, nu mai stiu daca sa ma uit inspre scena sau inspre public. Oriunde te-ai uita e periculos. De sus pina jos. Nu stiu daca ma sperie mai tare bunicile executand miscari haotice de striptease sau copilitele de pe scena.
„Parintii astora sunt complet idioti!”, imi spune un pustan din public, in timp ce se joaca pe tableta.
„Vezi solista? E nepotica mea!”
„A….”

Urmeaza alte doua fete de 7-8 ani: „De-as fi cu tine am face numai prostii /De-ai fi aproape te-as atinge usor /Te-as saruta aici in vazul tututror /Hai odata baby hai/Hai odata ce mai stai? /Striga uhhu selecta „
Apoi, o trupa de 3 baieti cantand: „Prietena ta, imi da mesaje si-mi spune ca vrea.”
Am cedat psihic cand pe scena a pasit o fetita de 4-5 ani, care canta:„Sexy, sexy stiu ca ma vrei, toata noaptea te gandesti la femei.”

Gasesc un loc unde pot privi.
Nu e mare lucru, e o casa de marcat a unui magazin, dar este singurul punct spre care ma pot uita si care nu contine copii transformati hidos si bunici care danseaza cu miscari sexy.
Raman cu ochii ţintă la casa de marcat. Nu o sa-mi mai dezlipesc niciodata privirea de acolo. Nu e mare lucru, dar e casa mea de marcat. E oaza mea.
„Ti-a intrat ceva in ochi de te uiti asa ciudat?”, intreaba verisoara mea. „Voi. Voi toti mi-ati intrat.”
Doua ore durează? Doua ore asa rămân, uitandu-ma in punctul ala!

Nu mai vreau sa fiu om mare, vreau sa fiu copil!
Dar nu vreau sa am un parinte nebun care ma lasa sa ma machez si sa cant asa ceva.
Vreau sa fiu copil si sa am parintii mei, nu pe astia!

Prietena mea imi pune capul pe umar si imi spune:
„Stiu… o sa treacă. Lasa, ca după aia iti cumpar o inghetată!”

Citeste si: Povesti pentru oamenii mari.

AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Fragment din carte: Fragment „Toate titlurile bune au fost date”

 

Check Also

Dragi parinti, va scriu de la Costinesti…

          Draga mama, draga tata, va scriu de la Costinesti.  In …

20 comments

  1. Sa vezi tu cate injuraturi urmeaza, prestate cu simt de raspundere de parintii si bunicii talentelor in devenire, care se unduiesc si canta chestii pe care nu le inteleg…, vai de capul tau! Iar peste cinci ani te vei mira ca cererea de psihologi, psihiatri si avocati specializati in infractiuni avand ca parti vatamate minori va fi atat de mare incat vom face oferte de angajare ” din afara”…

  2. Ma gandeam, ce ar fi fost sa te urci tu sau orice alta persoana pe scena, asa ca simplu cetatean ce gandeste, ca sigur au fost multe indignate si sa le fi zis ceva de „suflet” la toata „asistenta” prezenta. Traim in Romania cocalarismului suprem, a parintilor mai mult decat idioti, care peste 15 ani plang ca de ce fiicele lor sunt niste c@#$e si baietii niste ratati. Sincer nustiu daca rezistam sa nu fac ceva, probabil nu m-as fi urcat pe scena da vreo doua strigate tot as fi lasat. :))) Pace.

  3. Si pe vremea mea mamele fardau fetițele la serbare si le puneau parul pe bigudiuri etc. Acum 20+ ani. Shock Shock! Bine, asta cu versurile si Mișcările lascive intr-adevăr suna periculos…

  4. Prostul, daca nu-i fudul…
    Bietii copii inca nu au descoperit ce treaba au ei pe/cu lumea asta, dar parintii ii „inzestreaza” cu tot felul de „talente” sau „haruri”, in functie de etnie, si isi prezinta „marfa” pe la tot felul de astfel de „evenimente”. E tot un fel de exploatare a copilului, dar mai colorata…
    Si sunt maaaaandri…nevoie mare.

  5. Ar fi fost shock shock! sa urci pe scena si sa le canti „Oac, oac, diridiridam” si „Un motan cat un pisoi” la parinti si bunici 🙂

  6. Chestia e ca astia mici nu inteleg versurile. Doar ascultam melodiile alea cand eram in generala si nu le intelegeam. Dar imi placeau. Acum, evident, le inteleg.
    Oricum ar fi, eu aveam de la 10 ani in sus. Fetitele astea au 5. Si nu ma machiam in halul asta.

Lasă un răspuns