Trecea un print calare, calare…

Papa Francisc a fost invitat sa urce in Mercedesul Vaticanului pentru a fi dus la ceremonia oficiala. A intrebat:
-Oamenii cu ce merg la ceremonie?
-Toti merg cu autobuzul!
-Atunci merg si eu cu autobuzul, dar pentru ca sunt Papa, voi sta in fata!
Aceasta este o campanie de Relatii Publice. Un PR bun, care arata ca Vaticanul a inteles in ce secol se afla.
Vaticanul nu le spune oamenilor ca internetul e diavolul si ca televiziunea e Satana.
Apoi, acelasi Papa a imbratisat o calugarita, numita de presa italiana calugarita-sexy, la Vocea Italiei. Si a sarutat picioarle unui bolnav.
Desigur, acesta poate fi caracterul Papei: un om bun, popular, milos. Dar parerea mea e ca nu vom afla niciodata cum este el. In schimb, stim sigur in lucru: cei care se ocupa de imaginea lui fac treaba buna.
Acum priviti aceasta poza (credit-Maria Manole):

Constanta. Doi inalti prelati ai BOR, in straie aurite, calatorind tantosi, ca niste magi. In urma lor, niste batrani tartandu-si pasii.
Ce imagine deprimanta! Spune tot despre Romania.
Slugi si stapani. Printi si cersetori.
BOR nu a inteles ca reprezentantii ei trebuie sa ii slujeasca pe oameni, sa ii oblojeasca, sa le aline durerea, sa ii ajute sa il gaseasca pe Dumnezeu.
Imaginea asta spune tot si despre cei care se ocupa de PR-ul Bisericii Ortodoxe Romane: penibil. Absolut jenant.
Nu fac parte dintre aceia care il injura pe Patriarhul Daniel. Nu stiu cum este ca om si cel mai probabil nu voi ajunge sa stiu niciodata. Poate fi un om mai bun, mai milostiv decat Papa. Habar nu am!
Dar ceea ce stiu sigur e ca BOR are un PR mult mai prost, jenant.
Sa permiti in secolul XX unor preoti sa se plimbe in Mertane scumpe si caleasca aurita, in timp ce enoriasii lor isi carpesc tricourile si isi cos aceeasi pereche de ciorapi a treia oara, e dovada ca BOR nu a evoluat deloc in ultimele secole.

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: Uite cine danseaza vazuta de un hater.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din