Otice nuvela ar scrie Kafka ar fi depasita tota de reaitatea romaneasca. Nicio piesa absurda nu poate ajunge la “performantele” atinse de momente de o stupiditate maxima din viata romanilor.

In sala de operatie a Spitalului Fundeni, o pacienta era in operatie deschisa de cancer. Instrumentul de cauterizare a aprins lichidele de dezinfectare, iar pacienta a inceput sa arda. Culmea prostiei si varful imbecilitatii umane a fost atins atunci cand biata femeie a fost stinsa cu apa din galeata femeii de serviciu.

„În acest caz tragic, graba și/sau o cantitate prea mare de soluție au făcut ca sub câmpul steril să se formeze vapori, care au ars mocnit sub câmpul steril, astfel că nu și-au dat seama imediat că arde”, au relatat sursele citate. Acestea au precizat că, într-adevăr, atunci când focul s-a extins, s-a creat panică în sala de operație, peste pacientă a fost turnată apă, deși ar fi trebuit folosit stingătorul de incendii care există în sala de operație. Pacienta a fost apoi mutată pe brațe pe o altă masă și dusă în altă sală de operații, acolo unde a încheiat intervenția chirurgicală medicul Beuran. (G4 Media)

Tara prostiei maxime in care nimeni nu respecta nicio regula. Pentru ca noi stim. Pentru ca noi suntem mai presus de reguli. Romani. Nu mai am nimic de zis.

Lasă un răspuns