Un elev din Craiova a obtinut, in premiera pentru Romania, medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Biologie.
Il cheama Mircea Dan Mirea, este din Craiova si vrea sa studieze la Oxford, Cambridge sau Harvard.

In ultimii ani, am mai vazut stiri cu olimpici romani. Ne mandrim cu ei in articolase mici si pe facebook.
E clar ca elevii romani au materie cenusie cat să le dea si altora. Saltă românismu-n noi!
Suntem, in fiecare an, pe primele locuri a Olimpiada. Avem tineri exceptionali.
Ce se intampla cu ei dupa liceu?
Pleacă.

Am un prieten care a avut toata viata 10 pe linie si a castigat tot ce se putea la nivel international, la fizica.
Salut, Tibi.
Ce face acum? Lucreaza in Canada pentru o companie care lucreaza in domeniul energiei nucleare. Face cercetare.
Prin 2000, a incercat, fara succes, sa se angajeze la Institutul de Fizică Atomică.
Nu l-au primit, nu aveau loc pentru el.
A participat la un concurs pentru un post si a fost invins de un băiat de nota 7.
Cu ceva rude prin institut.
Nu e o exceptie in Romania, ci o cutumă.

Face Statul roman ceva sa ii oprească in tara?
Nimic.
E clar ca tanarul acesta, Mircea Dan Mirea, va ajunge un mare cercetator, va revolutiona lumea medicala.
Va fi folosit de canadieni, americani sau mai stiu eu care. Apoi, rasplatit pe masura valorii. Tot de ei.
Pentru el nu este loc in Romania.

E trist, dar ne doare undeva de valori.
Ne mandrim cu ei, cu performantele lor de pina la 18 ani, apoi nu mai auzim nimic de ei.
Eventual, ne mai vin vesti cand castiga vreun mare premiu international.
In ministere sau la conducerea institutelor nu este loc pentru tineri geniali… Ci doar pentru cei care au rude, pile sau apartenentă politică. Unii dintre cei angajati isi iau Bacalaureatul după ce ajung in posturi mari.

„N-ai rude in partid? Tatal tau nu lucreaza la noi? Nici macar prieteni in Minister? Ce daca esti olimpic…nu avem loc, cara-te!”
In loc sa le dam burse si sa le facem loc in institutiile, ii tinem pe la usi si ii umilim.
Asta e adevarul.

Nimic nu m-a intristat mai mult decat atunci cand am citit intr-un ziar englezesc: „Fizicianul american nascut in Estul Europei, George Emil Palade s-a stins la varsta de 96 de ani. El a castigat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicina in 1974.”  Era in 2008. Mi-a venit sa plang de ciuda!
George Palade, născut la Iasi, a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. La un an după ce luase Premiul Nobel.
Intre epoca lui Ceasusescu si cea de acum  nu s-a schimbat nimic. Ne batem joc de ei exact la fel!

Citeste si:

Doamna Rădulescu, v-a muşcat austriacul de fund?

8 thoughts on “Unde ajung olimpicii romani?

  1. [email protected] says:

    Ani de zile am scris la un cotidian local, pe domeniul invatamant. Din fericire, mi-a fost data permisiunea sa scriu constant despre elevi de exceptie si despre performantele lor, nu doar despre cat de prosti sunt unii si altii…
    Din nefericire, aceeasi neputinta si aceeasi nepasare am constatat-o, de fiecare data. Copiii acestia, intr-un fel sau altul, ajungeau sa se piarda. Sa se piarda de tara si de familie ori sa se rateze in Romania, cu destul de mare… ‘succes’.
    Mare pacat! Acum privesc sistemul si cu ochi de parinte si, recunosc ca mi-e groaza. Tot sper si sper si sper sa se mai schimbe ceva!

  2. carmen says:

    Si ca sa ajunga in strainatate , le este greu , sa stii ! Unii se pierd in indiferenta din Romania. Ai mare dreptate , profesorii se folosesc de talentul lor , de geniul lor pana dupa bacalaureat , apoi sunt putini cei care raman alaturi de ei sa-i sustina pana la capat. Mergeam la olimpiadele de limba si literatura romana inca din gimnaziu . Nu era an sa nu particip . Profesorii se mandreau cu rezultatele mele .Nu , n-am fost un geniu , cum este cel de mai sus insa dupa liceu cortina s-a tras .Gata cu diplomele , cu laudele ….am cerut ajutorul dirigintei mele , profesoara de limba romana sa ma pregateasca si pe timpul vacantei pentru ca la filologie-istorie pe timpul lui Ceasca era greu sa intri pe putinele locuri. M-a refuzat , fara prea multe vorbe. Apoi , in timp, ca sa raman in oraselul natal ,alaturi de parintii mei am vrut sa ma angajez ca suplinitor la o Scoala Speciala .Directoarea scolii era o fosta profesoara de franceza , cu care am lucrat cativa ani si imi cunostea aptitudinile . Am depus dosarul , mi l-a primit insa mi-a dat de inteles ca n-o sa ma descurc , ca sunt copii cu probleme si ea imi cunoaste sensibilitatea . Cu alte cuvinte nu ma potriveam postului . Nici dupa o luna si-a angajat fiica in postul respectiv. Au urmat si alte dezamagiri .Si acum oraselul meu ,are in unele posturi cheie : invatamant , primarie, banci , birouri notariale , fosti elevi care in scoala erau mediocri ,unii chiar la limita repetentiei , mai mereu corijenti . Cum au ajuns acolo ai scris tu foarte bine in acest articol . Asta-i Romania !

Lasă un răspuns