Pachetul Silviu Iliuta

Citesc despre neamtul care a refuzat sa il salute pe Hitler

La o adunare din 1936 a nazistilor, un barbat a refuzat salutul „Sieg Heil!” Doar statea cu bratele incrucisate, punandu-si in acest fel viata in pericol. Nazistii aveau toleranta zero pentru „tradatori”. Uitati-va la cei din spate cum il privesc…

Barbatul, August Landmesser, fost nazist loial, se inscrisese in partid in 1931, dar intre timp s-a indragostit de Irma Eckler, o femeie de nationalitate evreiasca pe care a si cerut-o de sotie in 1935. Dragostea i-a schimbat prioritatile si convingerile.
Aceasta poza este facuta la 12 iunie 1936, la „botezul” unui vas german, intr-un moment in care August si Irma aveau deja o fetita.
Un an mai tarziu, in 1937, ei au incercat sa evadeze in Danemarca, dar August a fost oprit la granita si acuzat de „dezonorarea rasei si infamie rasiala”. Mariajul nu a fost recunoscut de statul german.
Aust a fost achitat un an mai tarziu, dupa ce a sustinut ca nu a stiut ca sotia sa este 100% evreica, dar i s-a cerut sa isi uite familia si sa incheie relatia cu sotia si copilul. A refuzat, asa ca a fost inchis intr-un lagar de concentrare.
Nu si-a mai vazut niciodata sotia, care a fost trimisa intr-un lagar pentru femei, apoi la Centrul de Eutanasiere din Bernburg.
August a murit in 1944, iar mariajul lor a fost recunoscut retroactiv de Senatul din Hamburg in 1951.

Cand a fost dusa in lagar, Itma era insarcinata, asa ca cei doi au avut doua fete, Irene si Ingrid. Ambele au fost adoptate.

CITESTE! A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf🤟

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

 

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.  Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:

„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *