Prea multa vreme mahalagioaica aceasta a incalcat legea si a fost iertata. Sa impiedici accesul intr-o sectie de vaccinare, practic, sa iei un drept al omului, e foarte grav. Cine e femeia asta de crede ca are dreptul de a decide in numele altora si a le impune parerea ei?! Si mai ales: CE E IN CAPUL sustinatorilor sai? Helloooou! Prea tarziu, prea lent, dar in cele din urma, Sosoaca a primit ce merita: un dosar penal. In sfarsit!

„La nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție precum și a formulării unei plângeri de către o instituție publică, a fost înregistrat la data de 9.09.2021 un dosar penal având obiectul la care faceți referire, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 din Codul Penal și de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Din aceeasi categorie: ieri, Simion si baietii de la AUR defilau prin Parlament fara masca. Pe astia ii penalizeaza cineva sau intra la categoria „las’ ca merge”?

Oferta. Cartile-s mai ieftine!

.Pachetul Silviu Iliuta

Lasă un răspuns