Ce spun cei de la ONU dupa ce au auzit-o pe Olguta vorbind in engleza.

Olguta Vasilescu a vorbit la ONU, in engleza:)))))))

Reprezentant Congo: „O, my God! Sunt extrem de fericit sa o aud pe aceasta Olgura vorbind in acea limba. Chiar, ce limba a fost? Imi aduce aminte de tara mea, de cand eram eu mic. Faceam scoala pe camp, nu aveam carti, caiete. Un baiat, Timbuktu, a pierdut primele trei clase. Era analfabet, se semna cu degetul, iar cand avea mainile ocupate, cu…
In clasa a patra, desi nu stia sa scrie si sa citeasca, i-au dat un text in engleza. Romanca Olguta mi-a adus aminte de el! Nu chiar de el, ca Timbuktu a citit mai bine decat ea, dar de cainele lui. Aproape la fel ca Olguta vorbea engleza!”

Reprezentant Elvetia: „Este foarte bine ca voi, romanii, incurajati asemenea oameni. Chiar daca se vede clar ca ei sunt defavorizati, ca nu au posibilitati intelectuale de a invata, voi de dati functii de ministri! La noi, oamenii ca ea ar merge cu vaca. Extraordinar!”

Reprezentant Anglia: „Din pacate eu nu stiu franceza, asa ca nu am inteles nimic.”

Reprezentant Japonia: „Noi am crezut ca e bolnava, saraca, sau ca a baut prea mult sake. E in regula, doamna?”

Reprezentant Japonia: „Propunem ca pe langa engleza australiana, engleaza americana si cea britanica, sa existe o limba numita „engleza Olguta!” Ea va fi folosita la tastaturi, la telefoane, peste tot.”

Reprezentant Germania: „Voi, Romania, sunteti mult inainte Germaniei si va felicit din inima pentru asta. La noi in tara, oameni ca ea nu ar putea fi mai mult de vanzatoare la magazin sau, in cel mai fericit caz, responsabile cu curatenia. Si voi ati trimis-o la ONU sa va reprezinte tara! OOOOO, myyyy Gooood!” Iubesc Romania!”

Reprezentant Danemarca: „Nu stiu ce sa spun, eu am fost luat cu Salvarea imediat dupa prima fraza. Cum am auzit-o m-a bufnit un ras isteric si mi s-a blocat gatul, pur si simplu. Can a zis „DENK IU! am lesinat. Oricum, am scapat ieftin. Suedezul, care era langa mine, a surzit. Sper sa scape…”

Reprezentant Franta: „Maine Olguta o sa vorbeasca in franceza. Deja s-au inchis scolile in Paris si copiii nu au voie la televizor. Nu stiu daca natiunea noastra este pregatita sa suporte asa ceva.”

Ion Iliescu: „Chiar nu stiu ce vreti, e singurul roman pe care il inteleg si eu cand vorbeste in engleza.”

Alte pareri, ale romanilor:

(sursa poza: Aktual24)

De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”