Cele mai tari oferte din magazinele patriei. (60)

Un cauciug, doua caugiuguri, patru cauciuci. Ca daca erau trei, erau prezervative luminoare.

Hai sa presupunem la ce sunt bune, fara a fi rasist: daca cumva, ai un iubit din alt continent, unde nu prea sunt caucazieni, sa zicem Africa… Si daca nu il vezi noaptea prin camera pe Akatutu, e bine sa ii spui sa il poarte. S-a inteles?
Desi, daca e de acolo, o sa simti cu varf si indesat! Nu mai conteaza daca vezi…
Iertare, dar mai finut nu stiu sa o spun.

Citeste si: “Uite cine danseaza” vazuta de un “hater”.

Daca va cautati hipsterul pe acasa si nu il gasiti, sa stiti: e in magazin, la lenjerie de dama. Sta ca prostul agata intr-un cui, nimeni nu stie de ce.

A vrut sa scrie rabdatori, labradori sau facuti in laborator. Oricum ar fi, salvati animalul si luati-l de langa omul asta!

Desi scrie pe el „ciuperci”, se pare ca e doar ruj. Chiar nu inteleg de ce are vanzari record.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”