Ati varsat cafeaua pe voi? Asta e o veste proasta, dar nu-i nimic! Avem si o veste buna: in sfârşit, România are un produs de calitate pentru export.
Aceasta combinaţie contra naturii între Jerry Seinfeld, Mihai Trăistariu şi nepotul lui Fuego a apărut pe firmamentul muzical!

O/îl cheamă Ticu-Mic Constantin London şi trebuie să asculţi un album întreg că să îţi dai seama dacă:
-cântă în română, rusă, marţiană sau în engleză?
-„his fărst lăv it has ă prist” chiar inseamnă ce credem noi?
-merge la toaletă la uşa cu baieţelul care face din picioare sau la uşa cu fata pe oliţă?
-e manea, populară,  irlandeză, sarmălută în foi de viţă sau muzică fusion?
-a luat hainele din Obor, de la circ sau direct de la Mick Jagger?
-băiatul e fanul lui Cristi din Banat sau invers?
-se cunoaşte cu Cristi din Banat? Dacă nu, de ce nu?! Dacă da, poate avem noroc şi pleacă impreună pe o insulă pustie.

Creatura/fiinţa/specimenul/ipochimenul/chestia va susţine concerte în romgleză prin toată Anglia.
Persoanele care vor merge la aceste concerte sunt rugate să-l reţină acolo.
 

Nu da banii pe prostii, ia carti iubitei de Valentine’s:

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

 

 

20 thoughts on “Creatură romanească pentru export.

  1. Mirela says:

    Aha.:) Apropo de „cum se lanseaza o „vedeta” in Romania” : sa nu te miri cum ajung astia VIP TV la Maruta sau Madalin Ionescu.
    Sunt destui chinuiti de talent care participa la X factor sau Romanii au talent. De ce ar fi asta mai cu mot ? Ca niste marlani.ro si-au propus sa-l faca „vedeta” iar mai apoi niste jurnalisti l-au facut „viral” pe site-urile informative ?
    Pe youtube sunt o gramada de tacaniti, de toate natiile, care simt nevoia sa se exprime.
    https://www.youtube.com/watch?v=zF2whu51s5k

    Se pare insa ca jurnalistii romani, in goana lor dupa SENZATIONAL si HALUCINANT, cauta cu lumanarea inediti din astia, cu cetatenie romana, sa-i popularizeze. Ca poate-poate sunt preluati si de catre televiziuni, astfel incat sa aiba in continuare subiect de telenovela despre astfel de personaje mediatizate.

  2. Carmen says:

    Tot țolul roz al martianului era completat de staniolul argintiu de pe ghivece. De fapt erau căștile de teleportare de pe Marte si cât a ținut, Bi mai fărst lăve iâț iu,au camuflat niste flori in ele ca să nu ne prindem. Acesta este un amplu program de observare al pământenilor care vor juca la nunti pe această melodie marțiană !

Lasă un răspuns