Home / (Pro)stirea zilei / De ce e intotdeauna mai buna branza vecinului?

De ce e intotdeauna mai buna branza vecinului?


Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

Cand eram mic eram prostut. Nu chiar atat de prost ca acum, dar aveam momente cand puteam intra lejer in Guinness Book.

Mergeam la tara la bunici, in vacanta de vara, si mancam branza cu rosii. De fapt, alternam. Dimineata mancam rosii cu branza, iar la pranz branza cu rosii. Si paine rotunda, facuta la cuptorul alb, ingropat pe jumatate in pamant.
Intr-o si mi s-a pus pata. Stiu ca intr-o zi mi-a zis un copil ca astia care mananca branza de vaci facuta acasa sunt saraci. Ca branza aia buna e cea facuta in fabrica, la Bucuresti. Cea ingalbenita, vanduta la magazinul mixt din sat, direct din vitrina aia cu geam spart care zace intre radturile cu Dero si alea cu biscuiti. Mi-a zis pustiul ala ca aia e singura branza smechera, de fabrica, exact ca la francezi, dar ca ai lui nu si-o permit si atunci sunt nevoiti sa fac branza din laptele vacii lor. Cumva, mi-a intrat ideea asta si pe la 9 ani le-am zis bunicilor:
-Cand chem la mine copiii, eu vreau branza de la magazin. Va rog! E cea mai buna!
Bunica-mea, dupa ce a ramas cateva minute cu falca suspendata, mi-a zis:
-Din aia galbena? De o tine a lu’ Pripas cate o luna la vitrina si nu o ia nimeni?
-Da, nu o ia nimeni ca nu are bani, dar eu as vrea din aia.
Si mi-au luat. In ziua cea mare, a venit bunicul cu doua bucatoaie mari de branza, invelite intr-o hartie maronie, din aia in care impacheta Rela a lu’ Pripas orice, de la caiete scolare pana la biscuiti Popular umpluti cu p dubioasa crema maronie.
A fost cea mai buna branza pe care am mancat-o in viata mea Inchideam ochii, introduceam pe gatlej bucatica de branza si gemeam de placere, mai ceva decat la finalul filmelor pentru adulti. Si nu numai eu, ci si toti ceilati zece copii pe care ii adunasem la petrecerea de la piscina. Prin piscina, rog a se intelege o groapa sapata de bunicu’ direct in pamant si umpluta cu apa rece ca gheata de la put. A fost cea mai tare masa din viata mea, dovada ca o tin minte si acum.

Am vazut azi, pe Digi World, un documentar despre un grup de 24 de chinezi ajunsi in vizita la Paris. Momentul lor maxim de fericire a fost cand au ajuns la Turnul Eiffel si si-au cumparat brelocuri, vederi si turnuri in miniatura cu luminite colorate. In medie, fiecare chinez fericit a cheltuit in magazinasul ala de suveniruri cam 25 de euro. Ghidul spunea ca inseamna destul de multi bani pentru ei, adica ii cam ustura la buzunar. Si tot ghidul, o chinezoaica stabilita in Franta, a spus ca trebuie sa ii incurajeze sa cumpere si in niciun caz sa nu le spuna ce scrie pe fundul lor: made in China. Dar pentru ei oricum nu conta faptul ca le puteau lua din Beijing cu 25 de centi. N-am vazut chinezi mai fericiti decat aia.

Bunicul m-a rasfatat din cand in cand cu branza ingalbenita cumparata din vitrina lu’ tanti Rela. De cate ori veneam de la Bucuresti, el stia povestea: ma astepta cu branza invelita in hartie maronie. Cand ajungeam sa tai din ea eram mai fericit decat atunci cand o batea Dinamo pe Steaua. Delir.

La vreun an dupa petrecere, m-am prezentat la magazin. Bunicul era la camp, asa ca am zis sa il surprind cu o bucata de branza adevarata, de fabrica. Muncea mult, merita si el, prea baga in el porcarii in fiecare zi! Incepuse sa imi impartaseasca gusturile pentru branza de fabrica adevarata si mereu zicea: “Asta branza cum nu mai face nimeni!” In timp ce bunica radea de noi.

Mi-am spart pusculita de la Bucuresti- am strans pentru un kil’ de telemea- si am rasturnat maruntisul pe jeghea:
-Sarut mana! Un kilogram de branza din aia buna, de care ia mereu bunicul, va rog!
Rela a lu’ Pripas din capul satului (mai era un Pripas in centru, varul lui) s-a uitat la mine si a spus cu gura plina, molfaind un Popular cu crema:
-Cum crezi ca pot sa iti vand mizerie din asta? Eu o tin aici cu lunile, ca sa vada de la partid ca am branza. Bunica-tu vine la mine doar sa ii dau pungi.

Cred ca a fost pentru prima data in viata cand mi-am dat seama ca sunt prost. La inceput, am fost furios pe bunicul, foarte furios.  Am stat minute bune in fata vitrinei, apoi, de rusine, am cumparat niste biscuiti cu crema, desi nu imi placeau. Aveau gust de ranced. La coltul strazii, am aruncat biscuitii. M-am dus direct la putina, am luat bucata cea mai galbena, pusa special la invechit, am pus-o in punga maronie si l-am asteptat pe bunicul sa vina de la camp.

 

Silviu Iliutacronicipebune

CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

Check Also

Ce faci daca ai o iubita snoaba.

Si tot pe principiu “snobii e multi”, imi scrie un amic, in urma postarii de …

Lasă un răspuns