Am citit pe facebook urmatoare postare:

16729519_10212278742186071_6894249755270159429_n
Si doare. Prostia parintilor doare.
Draga doamna, draga domnule,
Ai un copil in scoala si de fiecare sarbatoare te inghesui sa duci invatatoarei cadouri scumpe?
Intri in competitie cu miile de marlani care considera ca un parfum de firma dat invatatoarei o sa faca sa ii creasca ceva neuroni copilului sau?
E destul! Reseteaza-te! Cand eram mici duceam ghiocei, nu Gucci… ei!
Poata ca, daca le duci obiecte de valoare, unele profesoare iti vor favoriza copilul. E posibil! Dar, care e interesul tau? Ca ala mic sa cresca istet, instruit, sa stie sa se descurce in viata? Sau sa invete mai putin si, daca se poate, dar sa aiba note mai mari? Ce mesaj ii dai copilului? „Am bani, ba! O cumpar cu tot cu scoala, da-o dracu’ de invatatura!

cd

LIKE&FOLLOW PE FACEBOOK, paginile sunt Silviu Iliutacronicipebune

Din competitia asta, a parintilor disperati sa dea cadouri scumpe, un singur omulet are de pierdut: elevul. Nu, copilul tau nu va fi mai destept, daca invatatoarea lui are o noua bratara de aur! Ci mai prost pregatit, pentru ca ai mituit invatatoarea sa se poarte mai atent” cu el ! Nu, nu o sa stie mai multa matematica, daca profesoara lui tocmai a primit un cos cu cosmetice.
Dar tu, facand lucrurile astea, realizezi doua lucruri:
1. Iti bati joc de o sarbatoare ca 1 Martie. O transformi in ceva mizerabil, intr-o competitie nationala a spagarilor. Campionatul National de Spagi al Parintilor Iresponsabili.
2. Iti inveti copilul ca asa merge in viata. Ca asa se va descurca mai usor. Cu o spaguta la invatatoare, una la angajare, una ca sa isi ia permis. Strecurandu-se, in stil romanesc. Practic, din primii ani de viata ii arati clar care e calea de urmat: NU INVATATURA, CI SPAGA.
Si, la final, draga parinte, da-mi voie sa iti spun: degeaba ai fost in piata zilele astea, daca peste cateva zile ii vei da invatatoarei un parfum. Degeaba ti-ai pus #rezist galben si frumos la profilul de facebook, daca maine te duci sa dai spaga ca sa iti tragi gaze.
Scuze, dar… cea mai grea revolutie e aia din tine.

PS: despre profesorii care accepta cadouri scumpe, mai are rost sa spun ca sunt penibili?

Cronicile unui barbat de Silviu Iliuta

Citeste si : „Tudorele, esti cea mai tare comedie!”

Daca ai idei din astea cu LIKE&FOLLOW PE FACEBOOK, paginile sunt Silviu Iliutacronicipebune

FRAGMENT:

”La 40 si putin de ani esti fix la jumatate. Nedefinit.
Prea tanar pentru a plange sau rade la amintiri. Si prea batran ca sa nu ai mii de amintiri la care sa iti vina sa plangi sau sa razi.
La 40 de ani esti jumatate armasar si jumatate martoaga. Desi in mintea ta te crezi inca un armasar, copiii incep sa te vada ca pe o martoaga.
E dubios.
Cea mai trista zi a vietii mele de pana acum, in ceea ce priveste varsta, a fost acum cateva veri, prin 2015, cand urcam intr-un lift cu o fata superba. Cam 20 de ani, model pe orice podium al lumii, dar nu din ala uscat si ofilit, mirosind extraordinar, bucle blonde, fusta scurta, picioare pana la Cer si ochi de caprioara flamanda. Genul cu care ai vrea sa stai doua ore in lift, apoi sa schimbati numere de telefon.
-Sarutmana, domnule!
Si te loveste! Prima lovitura de ciocan vine in moalele capului.
Doare.
-Buna.
-Eu sunt fata lui Relu, nu ma recunoasteti? Caut un apartament in zona. Eram mica atunci cand ne-am mutat din cartier. Stateati la mansarda, la casa de peste drum, iar eu la blocul de langa.
A doua lovitura este direct in organul genital. Tare, drept la tinta.
Brusc, iti dai seama ca, oricat de armasar te-ai crede, ai 40 de ani de istorie in spate. Pruncii pe care ii vedeai acum aproape 20 de ani au intrat la Facultate si iti zic „sarutmana, nenea”?
-Domnule, mergeati la strand cu mine si cu tata, pana sa ne mutam. Mai stiti? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitura. Caprioara a lovit drept in suflet, cu cel mai ascutit cutit care s-a inventat vreodata: cuvantul.
-E bine! Hai la noi, o sa e bucure sa te vada.
-Vin! Cum sa nu! Ce imi placea cand ma dadeati in leagan!
La 40 de ani, incepi sa te hranesti din amintiri.
Mintea ta face, fara sa vrei, primul pas spre „ce bine era pe vremea mea!”
-Hai, intra! Cred ca mai avem cacao cu lapte.”
CARTI, DE AICI.<

7 thoughts on “De la martisoare la cadouri scumpe.

  1. secretelefrumusetiibyraluca says:

    Sinceră sa fiu acest articol imi aduce aminte de o întâmplate de prin clasa 3, dacă țin bine minte. Venise 8 Martie și cum era regulă toți să venim cu cadouri, mama îmi pregătise un mic cadou simbolic cu ce avea prin casa, un săpun Dove, un pachet de cafea, o cutie se fondante și niște flori. Asta se întâmpla acum mai bine de 10 ani. Și doamna învățătoare ne punea să lăsăm cadourile pe marginea băncii și cât noi aveam ceva de revoltat ea verifica ce a adus fiecare. Bineînțeles că pe al meu la dăruit in fata mea domnie de la curățenie, iar celeleate care erau mai pompoase le-a luat cu ea. A fost un sentiment foarte urat care m-a marcat până în prezent.

  2. Ozana says:

    Eu anul acesta i-am dat doamnei educatoare un martisor hande-made de mine impreuna cu piticul meu! A fost foarte incantata! Inclusiv seara cand l-am luat pe pici mi-a multumit! Pacat ca unii dintre noi nu ne mai bucuram de gest si am ajuns sa apreciem doar continutul!

  3. Oana says:

    Da, e dureros când observi aceste lucruri. Eu ofer cadouri numai dacă rezonez cu persoana respectivă, o respect și îmi e dragă. Am avut de „suferit” sau am refuzat să îmi îndulcesc existența de-a lungul vieții, tocmai pentru că nu îmi place să „pup”. Se strâng și la noi bani pentru cadouri, mulți. Dau ca să nu zică restul că sunt scârțară. Imediat ce nu te aliniezi, te pun la colț!

  4. Daniela C. says:

    În primii ani de școala (2000-2004) maică-mea mă trimitea la școală cu zambiluțe, lalele și alte flori de genul pe care și le permitea. Nu o să uit niciodată cum doamna învățătoare își separa florile în fața noastră. Buchetele mari și scumpe în partea dreapta și zambilele, ghioceii și florile simple în stânga. Lua fiecare buchet mare în parte, îl mirosea ca în filme, îl admira, se mira tare de el, mulțumea public elevului: „Vai, Andrei, ce buchet de trandafiri, am un perete roșu, o să-l pun acolo!”.
    Între timp, trimitea un elev să cheme o femeie de serciviu și îi dădea acesteia florile ieftine, primite de la noi, chiar în fața noastră!
    În fiecare an aceeași poveste. Acum înțeleg cât de meschin era gestul ei. Când eram mică doar mă bucuram că se învelesea și „doamna de serviciu” că primește flori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *