Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

 

 

 

 

Flacaul asta frumusel si tinerel e primar de PSD al comunei Coţofenii din Faţă, din judeţul Dolj. A nu se confunda cu Cotofenii din Spate sau din Dos (chiar exista)!

Potrivit ziarului editie.ro, lui Don Juan de Oltenia asta ii lucesc ochii dupa femei asa cum lucesste chelia lui Codrin Stefanescu pe Luna plina. Daca ar fi uda. Captura de mai jos reprezinta o frantura de dialog a lui Don Juan, pe numele sau adevarat Constantin Carciumaru, cu o doamna care a incercat sa obtina un certificat de urmanism. O consateana, cum ar veni, care are barbatul plecat la munca in strainatate.

“Avansurile indecente au fost făcute de primar, în mod repetat, nu numai prin telefon şi sms, ci şi pe contul de Facebook, prin Messenger, şi au fost depuse ca probe la dosar.”

Eu cred ca orice om ii e greu sa il refuze pe acest cuceritor din Cotofenii din Fata, cum ar zice sefa lui de la Bucuresti.

Citez din plângerea formulată de reclamantă. Caragiale ar avea la material la greu:

 „(…) După ce am născut, a trebuit să fac actele pentru alocaţia copilului, fapt pentru care soţul meu a apelat la domnul Primar Cârciumaru Constantin, care i-a promis că ne va ajuta. Ne-a dus cu zăhărelul aproape un an de zile, timp în care soţul meu a plecat în Belgia, la muncă, în toamna anului 2018, timp în care domnul Primar Cârciumaru Constantin a început din nou să-mi scrie, invitându-mă la Primărie, de nenumărate ori, pentru motivul de a bea cafeaua împreună şi a ne cunoaşte mai bine.

Mesajele au devenit din ce în ce mai dese. Nu am dat curs acestor invitaţii şi o singură dată am fost, cu copilul, la Dispensarul Medical, situat lângă Primărie şi atunci am intrat, pentru prima dată, în Primărie, mergând la Biroul Resurse Umane, la doamna Mihaela Păuna, pentru a mă interesa de alocaţia copilului, care întârzia să vină. Imediat a apărut şi primarul Cârciumaru Constantin, a început să mângâie copilul şi m-a invitat la el în birou, dar am refuzat, având în vedere ceea ce îmi scria în mesajele de pe Facebook, care au continuat până la Sărbătorile de Iarnă.

Apoi, a venit după mine, de două ori, la serviciu, m-a luat cu maşina şi m-a dus în câmp, în spatele Serelor de la Beharca. Întrucât mă sunase în pauza de masă, am anunţat-o pe soţia domnului consilier Nicolae Marian, care ne-a urmărit şi m-a scăpat din ghearele acestui individ pe care nu-l pot numi Om şi Primar, ci un escroc cu probleme psihice în privinţa femeilor, care, în timpul orelor de program, se ocupă cu hărţuirea femeilor pe Facebook, şi nu cu interesele cetăţenilor”. 

 LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *