1. Pana de curent nu a aparut in Titan, ci ea vine tocmai vine din Alexandria, Teleorman. Se pare ca un angajat a aprins toate luminitele de Craciun de la casa lui Dragnea.

2. “Nu este o pana de curent!” a declarat Liviu Dragnea. “A fost doar o incalzire pentru perioada in care voi fi presedinte. Un sfat va dau: cumparati multa carne, umpleti congelatoarele!”

3. Gabriela Firea a luat masuri de urgenta, in vederea remedierii avariei.
Sute de pelerini au fost imbarcati in autocare si trimisi de urgenta sa se roage, la muntele Athos.

4. “Noi nu am facut pana de curent ca sa dam Ordonante de urgenta noaptea, ca hotii! Este o coincidenta!” a declarat Tudorel Toader. “Cele trei ordonante pe care le veti citi maine in Monitorul Oficial au fost incepute cand inca era lumina afara.”

5. A picat curentul si in sediul PNL din Bucuresti, in timpul unei sedinte, dar membrii partidului inca nu si-au dat seama. Toata lumea dormea.

6. Multe spitale din Bucuresti nu au generatoare de urgenta, iar operatiile au fost intrerupte. Contactata de urgenta, Gabriela Firea a spus: “La lumanare nu se poate?”

7. UDMR a revendicat pana de curent din Bucuresti. „Stiti parcul Herastrau?” a declarant cine mai e acum sef pe la UDMR. „Stiti copacii aia frumosi, vechi de sute de ani? Nu mai sunt.”

8. USR nu are inca o declaratie oficiala, in legatura cu pana de curent. Se asteapta congresul national, alegerea unui nou presedinte, apoi se va adopta o pozitie. Unii membri au scris deja cateva eseuri despre intuneric.

9. Serban Nicolae a declaclarat ca nu a fost o pana de curent, ci niste partizani din munti au sabotat investitiile PSD, distrugand un transformator fabricat in 1945.

PAGINILE MELE DE FACEBOOK  Silviu Iliutacronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

De Silviu Iliutacronicipebune

Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.


Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

Lasă un răspuns