Oricat il iubim noi pe Gica, un interviu cu el pe tema meciului Romania-Danemarca ar arata cam asa:
Reporter: Domnule Hagi, in primul rand, ca specialist, cum vedeti meciul de azi?
Hagi:
Da. O sa il vad cu amandoi ochii.
Reporter: Adica vreti sa spuneti ca nu il vedeti cu ochi buni, nu?
Hagi:
Nu! Vad bine.
Reporter: Am inteles. Ce ar trebui sa facem ca sa invingem Danemaraca, domnule Gica?
Hagi:
Sa dam un gol mai mult ca ei. Adica daca ei dau unul, noi sa dam doua, daca ei dau doua, noi sa dam trei, daca ei dau trei, noi sa dam patru, daca…
Reporter: Am prins! Am prins ideea. Intrebam ce tactica ar trebui sa aplicam in cazul in care vrem sa invingem.
Hagi:
Se mai poate si sa dam cu doua goluri mai mult, sau cu trei sau mai multe. Baietii trebuie sa fie concentrati la asta si sa li se spuna de la inceput. Un antrenor mare le-at spune asta inca de la sedinta tehnica.
Reporter: Danemarca este o echipa buna. Care este pericolul si de unde vine el?
Hagi: Pericolul este atunci cand esti amenintat de ceva. O primejdie de aia. Poate sa vina de oriunde, de la cutremure, razboaie, foame.
Reporter: Cu cine ati juca in poarta?
Hagi:
As alege sa joc cu un portar. E mai sigur.
Reporter: Si pe extrema dreapta?
Hagi: Extrema dreapta e ca extrema stanga, numai ca e pe dreapta.
Reporter: Intr-adevar. Ne lipseste un Lacatus, o fiara. Cu cine ati juca?
Hagi:  As juca totusi cu un om, cu o persoana umana. 
Reporter: Sunt foarte inalti. Vom face fata unu la unu in duelurile aeriene?
Hagi:  Eu sper sa nu se ajunga pana acolo si, daca e ceva, sa intervina fortele de ordine la timp. 
Reporter: Vom reusi sa marcam?
Hagi: Cu siguranta vom reusi, daca mingea va  trece de linia portii.
Reporter:  Ce va trebui sa facem pentru asta?
Hagi: Noi nu avem ce face noi de acasa. Jucatorii trebuie sa o aduca acolo.
Reporter:  Ce echipa credeti ca va ataca?
Hagi: O echipa va ataca de la stanga la dreapta, iar cealalta la fel. Doar ca invers.
Reporter: Cum credeti ca va fi atmosfera la Cluj? Incendiara?
Hagi: Sper ca nu si ca este dotati cu stingatoare.
Reporter: Am inteles. Mergeti la Cluj pe stadion?
Hagi: Merg, da. Am bilet la vara la festival la Matold. Ma cara copiii.
Reporter: Revenind la fotbal, cu cine ar trebui sa joace antrenorul Daum? Daca i-ati da un sfat, care at fi acela?
Hagi: L-as sfatui sa joace cu 11 jucatori. A incercat cineva odata sa intre cu 12 si l-au prins. Se pare ca cineva chiar ii numara.
Reporter: Huh?! Cum?
Hagi: 1, 2, 3, 5, 7, 8, 9, 10, 11.

De Silviu Iliutacronicipebune

Citeste si: Uite cine danseaza vazuta de un hater.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….” n-1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *