Oricum ai da-o, asta zice Iliescu pe blogul lui. Dupa ce a fost acuzat mai pe fata, mai pe spate, in emisiunea lui Gadea, ca ar fi furat banii negri ai fostei Securitati, Iliescu a raspuns:
„Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ”Sinteza Zilei”, domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conținutul noii revoluții culturale, aud că-i zice ”cancel culture”, ”cultura anihilării”. O fi o încercare de reanimare a audienței. Nu am cum ști, și, să fiu onest, nici nu țin să știu prea multe despre acest tip de politică editorială.
Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ”Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!”
La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum. Nu sunt administrați de Iohannis, cum nu au fost administrați nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanțe.
Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate. Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente?
Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…”
 

 

Cititul desteapta! Oferta speciala:

Pachetul Silviu Iliuta

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *