Pachetul Silviu Iliuta

In sfarsit, dupa atata amar de vreme. Patriarhul Daniel a facut un pas: „Patriarhul Daniel a spus sâmbătă seară, la ceremonia de primire a Sfintei Lumini, că intrarea mai multor credincioşi în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a fost posibilă şi datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, au fost relaxate măsurile. Astfel, Patriarhul a adresat un îndemn la imunizare, spunând că „începând cu 23 mai, sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur, de preferinţă pelerinii vaccinaţi, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte”. ( Digi)

„Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…) Deci, această binecuvântare este o încurajare pentru noi. Şi a fost posibil acest eveniment anul acesta mai uşor şi anume intrarea şi multor credincioşi pelerini în Biserica Sfântului Mormânt şi datorită faptului că în Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, s-au relaxat măsurile sau restricţiile impuse anul trecut”, a spus Patriarhul
Stau si ma intreb: DE ce a fost nevoie sa treaca atata timp?
Atatea vieti pierdute…
Atata nebunie…
Atatea conspiratii…
Patriarhul Daniel e o voce pentru cei multi, pentru preoti. Daca facea asta mai devreme…

OFERTA:

Pachetul Silviu Iliuta

 

 

 


“Cronicile

 

Lasă un răspuns