Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

Iubita mea, vreau sa iti multumesc din inima ca m-ai lasat la coada la chiloti, cat timp tu te-ai mai plimbat putin prin mall.
Muream prost daca nu stateam aici, iubita mea. Pentru mine, chilotii sunt de doua feluri:
1. Nu au o gaurica in ei? Bine, Silvica, ai chiloti de purtat si azi!
2. Au gaurica. Asta inseamna ca azi nu te dezbraci la sala, nu te dai la nicio gagica noua si, daca e martea aia din luna, ne dezbracam pe intuneric.

Stii cum imi deosebesc eu, un biet mascul, cele 10 perechi de chiloti?
Astia sunt aia cu gaurica mica pe stanga, astia au atele usor desirate, astia sunt rosi pe cracul drept, astia au o micuta dunga alba…
Asta e tot! Pana la urma aleg unii la intamplare.

Dar voi… in ultimele doua ore, am intrat in mintea voastra, a femeilor.
O doamna bine facuta, din fata mea, de la coada i-a zis prietenei:
-Iau din aia cu banda mai lata sus, ca nu ma fac sa arat grasa.
Totul e atat de simplu la voi, la femei. Poti manca la Mac triplu burger, bagi cate o cutie de bomboane pe zi, iar cand mananci pizza comanzi mereu oferta aia 2+1 gratis. Si o cola la 2l. Dar daca iti iei chiloti cu banda lata de 2 cm., miraculos arati ca o slabanoaga din aia de pe podium, care arunca picioarele unul in fata altuia, iar la cap de linie da din umar si se intoarce. Pui chilotii? Oana Zavoranu. Dai jos chilotii? Oana Roman. Ma gandesc si la barbatul ei, saracul. Cred ca tot ce-si doreste e:
-Sa dea dracii, sper sa ramana cu chilotii aia cu banda lata pe ea, dracii ma apuca daca ii da jos!
Prietena ei a zis ca ea isi comanda de la Victoria’s Secrets de afara si se intreba:
-Oare si astia de la noi sunt la calitate? Si pe astia o sa ii port purta peste 6 luni?
Sase luni, iubita! Voi, femeile, va programati ce chiloti sa purtati peste sase luni! Wow! Pai noi, barbatii, nici ratele la casa nu ni le programam pe termen atat de lung.

Cea din spatele meu zicea ca ea are zeci de culori, ca iubitul ei e innebunit mai ales de aia rosii, cand ea se dezbraca. Daca o bunaciune ca aia ne invita in dormitor, baga o muzica in surdina, arunca halatul de baie si ramane in chiloti, stii ce intrebare ne vine imediat in cap?
-Doamne, bine ca are chiloti rosii! Daca nu erau rosii si erau roz, gaseam dracu o scuza, chemam un taxi si ma duceam la vecina aia care poarta rosii! Doamna aceea draguta careia ii mai duc eu pensia ca ii e greu sa coboare.
Noi, barbatii hetero, distingem aproximativ trei culori, confundam roz cu fuxia si fuxia cu muxia. Pentru noi, rosu aprins e totuna cu rosu neaprins, care e totuna cu verde. Sau negru. Curati sa fie! Da’ nu neaparat, daca fata arata beton. Am avut prietene in studentie care purtau Tetra care se mai murdareau la genunchi. Si stii ce amintiri frumoase avem impreuna?

Mai sunt si alti barbati cu mine. Si ei plang. Tot de fericire.
Dar imi place ca m-ai lasat la coada, iubita! Sper ca esti bine pentru ca, iata, a trecut o ora de cand ai zis:
-Intru si eu pana la bluze, vin in cinci minute.

Alta arde de nerabdare sa se traga in poze la sala si sa le puna pe Facebook. Ca ea e sportiva, e cu sala. S-a intins pe jos dupa o ora la coada, era moarta de oboseala.
Si prietena ei e influencerita. M-am prins de asta pentru ca a postat incontinuu poze cu coada. Zicea ca moare sa puna poze cu ea in chiloti cu ata si ca ii vin 2-300 de followers la fiecare postare. Mai si pleaca din ei cand o mananca in fund sa scrie ceva, ca nu prea ii ies cuvintele in romana.
Iubita, stai linistita la shopping, ca eu sunt la coada aici. Probabil ca ai ajuns pe la unghii. Cat poti sa stai acolo? Maxim inca o ora. Te-am sunat sa imi iei si mie niste carti de la librarie, ca acolo nu e coada.

Tocmai zice o tipa ca nu isi mai pune silicoane, acum, ca isi ia sutien de la Victoria’s. Cealalta ii zice ca totusi ar mai merge ceva mic, de maxim 1500 de euro. Dar ca neaparat sa isi ia si chiloti care ii fac fundul ferm, “la baiatul ei asa ii place”. Chiloti cu ata care ii fac fundul ferm, da! Adica cum ar veni, ata aia e miraculoasa, odata pusa pe tine emite niste raze extraterestre catre ochii barbatului care o priveste, ala vede ca prin ceata si zice:
-Gigele, ce fund ferm da ata asta! E papiota din aia buna, Gigele! Tu vezi ca nu e oboseala din aia de sfoara de borcane, da? Uite ce fund ferm face la fata mea.
Unele s-au intins pe jos, ca bunicile, pe vremuri, la coada la carne. Vin prietenele lor si le ajuta sa supravietuiasca. Mai aduce una o apa plata cu lamaie, mai vine una cu niste cafea. Se ajuta intre ele, asa cum faceau barbatii la razboi. Camarazii. Ba chiar mai pleaca una de la coada, ii tine alta locul. Ar sta acolo si daca ar dura pana dimineata.


Te las, iubita! Am ajuns in fata dupa doar trei ore. Cred ca esti undeva la par, cu vopseaua pe cap, de nu raspunzi. Uite, o sa iau cate o pereche din fiecare, ca sa nu simt ca am stat degeaba. Au si niste cifre in fata, pe cartonase. Cred ca reprezinta populatia Bucurestiului, a Romaniei, a Germaniei. E frumos ca s-au gandit sa fac asta.
Ah, e pretul.
Stii ceva, iubito? N-am mai prins chiloti la astia. Ma duc la Obor si iti dau de acolo poze pe Whats App. La cat costa, promit sa nu ma vait niciodata daca sunt fuxia si nu frez. Si, la dracu’, n-o sa zic nimic nici daca ai gaurele in ei sau n-au banda lata!

.
.

div> 

 
 
 

Cititul desteapta! Oferta. 3 carti=59 de lei. Ca braga.


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

p

2 thoughts on “Iubita mea, iti multumesc ca m-ai lasat la coada la chiloti.

Lasă un răspuns