„Am fost acolo si am vazut cu ochii mei!
Am trait si eu la 72 de ani sa vad un concert cu celebrul Crerebrel. Nu sunt sigur de nume.
Mai intai s-a urcat pe scena si a zis „melodia care am compus-o” in loc de „pe care. I se iarta, nu pun la suflet, desi am fost profesor de limba romana. Am inteles ca omul nu e roman si pentru un strain vorbeste destul de bine.
Apoi, a strigat: „toata lumea mainile suuus!” Asta a fost un moment trist, pentru ca i-am pierdut pe doi dintre camarazii nostri, fani Antena 3. V-am mai scris, au crezut ca Cerebel a venit sa ii jefuiasca.
Dar asta nu a fost cel mai rau lucru de la concert. Pentru ca omul a inceput sa cante.
Mai intai au intrat tobele (secunda 00 55). Doamna Rodica, auzindu-le a inceput sa strige: „Treceaaaa fanfara militaraaa, in frunte c-un locotenent majooor!” Asa a tinut-o pana la finalul concertului.
Puteam sa jur ca, la un moment dat, o batrana de langa mine a incercat sa ridice o mana in aer si sa danseze. Dar, m-am inselat. Si-a dat broboada jos si s-a scarpinat in cap si a zis: „Nici Gica Petrescu nu mai e ce-a fost!”
Baiatul, Cerebrelul, a inceput sa cante pe un ritm pe care l-am mai auzit odata cand in 311 s-a dat muzica de la un post de radio ciudat. Cred ca rap ii zice. Sau hop-hop.
In fine, eu am fost pe vremuri la mare la spectacole cu Mirabela si Angela Similea si stiu ca trebuie sa misti din maini in ritmul muzicii. Daca observati in filmare, eu sunt acela car a ridicat o mana la un moment dat. Dar am lasat-o repede jos ca se uitau toti ciudat la mine.
-Nene, la balet nu se ridica mainile! mi-au strigat.
-Nu vezi ca-l deranjezi pe domnul Dolanescu?

Oricum, Cerebrel asta a cantat cred ca in engleza ca nu am inteles nimic, dar la un moment dat a dat-o si pe romana.
Cei trei vecini tablagii de la scara B s-au oprit la un moment dat din joc.
Ei bine, unul dintre ei, a ridicat putin din umar si a scuipat cu tot cu proteza.
Nici pana in ziua de azi nu pot sa spun cu mana pe inima daca el, cand a ridicat umarul, a dansat sau nu.
Si Cerebrel ii dadea inainte cu muzica ciudata si baietii din echipa Antena 3 falfaiau steagurile.
Doamna Rodica urla: „Dan Spataru! Dan Spataru!”
Dana Grecu a venit printre noi si a ingenuncheat in fata fiecaruia:
-Ingenunchez in fata ta, te iubesc! Numai danseaza, nu ma face de cacat!
Saraca fata, are nevoie urgent de un concediu.
S-a dat ulei, o sticla la doi oameni, semn ca si domnul Dragnea e cu noi. Ce ma enerveaza e ca de cand l-au arestat pe vanghelie nu se mai dau telefoane si cratite.
Grupul de la Casa de Pensii Sector 4 striga in soapta: „Vrem Unire! Vrem Unire!” si „Petru Groza Petru Groza!”
Iar fetele de la scara B din blocul de peste drum au facut schimb de proteze si de medicamente cu fetele de la scara A.
Cei din primele randuri si-au scos aparatele auditive si s-au pus pe plans de fericire ca au apucat ziua in care sa vada si ei un concert cu Smiley.
A fost o atmosfera de bucurie si sarbatoare, drept pentru care ii multumesc domnului Gadea si domnului Badea si le spun ca ma uit in fiecare seara la Antena 3.  Si promit sa vin si la celelalte concerte organizate de ei! La toate!
Nu de alta, dar oricum dupa concert am ramas surd de ambele urechi si mai ies si eu din casa. Ca daca mergi prin magazine cheltuiesti bani aiurea.”

Domnul Istocea, tanar pensionar 

DACA NU TE DOR OCHII DE LA CITIT, CUMPARA O CARTE… (APARE LA VARA)
carte buna

7 thoughts on “Mitingul Antena 3: un spectator aproape ca a aplaudat in timpul concertului lui Cerebel.

  1. Ruxandra Manu says:

    Eu nu am acces la posturile de televiziune din Romania,dar citesc presa , bineinteles pamfletele tale si ce imi mai spune bunul meu simt si asa aflu cat de bine va distrati voi in Romania.Va sugerez sa incercati si „Toi toi toi”.O folosesc negrii de pe la mine cand sunt nemultumiti de ceva.
    Cum se procedeaza-bati cu o bata de lemn in pamant,altermand si cu batutul din picioare(asa cum se danseaza la batatuta romaneasca),scuipi de 3 ori peste cap sau umărul cuiva ,saliva avand in mod traditional puteri de alungarea raului, alternezi cu strigaturi chiar onomatopeice-ce-ti trece prin cap cand esti tare suparat.Daca aveti si niscavai tobe fi-ti siguri ca ve-ti avea audienta maxima

  2. Chucky says:

    Un pic off-topic. Nu as merge de buna voie la un spectacol cu CRBL. Din principiu.
    Observ o moda noua. Nefericitii sunt adepti infocati. Palarie tiganeasca, lasata mai spre ceafa. Se poarta in orice combinatie vestimentara, nu se scoate toata ziua, indiferent de eveniment. Inauntru sau afara. Se asorteaza palaria cu ceva… ca doar nu conteaza cat de lung ai parul…
    Exista si in varianta de dimensiuni mai mici, asezata de asemenea pe crestet catre ceafa, cu freza descoperita, in special bretonul. Ca tractoristii aia mandri de mirosul lor de motorina si ulei.
    Odios.
    Revenind la „eveniment”. A3 (si nu ma refer la autostrada!) stie sa se faca de ras si singura. Exponentii penibilului raman in frunte.

  3. George says:

    eu cand intru pe site-ul asta imi apare dan petrescu si o chestie sa pariez. ceea ce nu stie Dan Petrescu este ca daca tu imi apari obsesiv in halul asta eu NU folosesc serviciile tale plus de asta mai si spun prietenilor mei ca produsul comercializat de Dan Petrescu este nasol cu povesti puse bine la punct

Lasă un răspuns