O dragoste din alta lume

 

 

 

Am evitat cum am putut filmul violent cu cele doua fete care o bateau pe a treia. Unora pe care ii aveam in lista le-am dat hide, iar celor care aveau obiceiul de o posta clipuri de genul asta le-am dat unfriend. Stiu, am prea multi prieteni, e vina mea.
N-o sa inteleg niciodata de ce oamenii simt nevoia ca atunci cand vad sange, batai, delicventa juvenila, sa distribuie pe
pagina lor. Ca sa ce? Sa vada prietenii lor si sa ii laude? „Vai, Marioara, ce tare esti ca ai aratat cum fetele alea doua o agreseaza pe a treia!” „Bai, Vasile, ai dat share la filmu’ ala, tata! Esti un adevarat justitiar, bravo!”
Pe cuvant ca nu inteleg. Vezi asa ceva, trimiti Politiei. Faci plangere. Scrii ca ai vazut, ca nu e in regula, iti dai cu parerea. Dar sa distribui filme violente pe Fb si pe Insta, in goana dupa like-uri si inimioare? Oricum adevaratii vinovati, care sunt chiar PARINTII celor doua fete batause, nici macar nu apar in film. Pe aia nici macar nu ii facem de ras cand distribuim filme ca asta.
Violenta! Violenta! Violenta! Distribuim violenta! Unii abia asteapta sa apara asa ceva. Sange! Sa umplem Facebook de sange!
Asta n-o sa inteleg nicodata. Haideti ca putem mai mult!

Asta scriam ieri:
Tot primesc un clip cu doua fete de 12-14 ani care o bat cu mare cruzime pe a treia. E inspaimantator, violent si greu de digerat. Preadolescente, esecuri totale ale educatiei infecte venite de la parinti, pline de ura si de violenta. Refuz sa ii dau share, am inteles ca Politia Gorj cerceteaza deja cazul. Nu ajuta pe nimeni sa distribuim asemenea oribilitati, sper sa n-o faceti.
Cat despre batause, zece ani de scoala se corectie nu cred ca ar fi destui. Poate 15! Si dublu pentru parinti.

 

Oferta speciala la CARTI! Cu autograf:

“Cronicile

PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

De Silviu Iliutacronicipebune

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din cartePatul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
aaa

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *