Home / (Pro)stirea zilei / O noua specie de cretin.

O noua specie de cretin.


Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

 

 

 

 

Sunt multe feluri de cretini in tara asta. Am putea face chiar un catalog.
-crerinii care-si lasa copiii inchisi in masini, la 40 de grade, si pleaca o ora la shopping;
-cretinii care se pun in spatele tau pe drumurile nationale si incep sa dea flash-uri;
-cretinii care isi adorm copiii cu pufuleti imbibati in tuica;
-cretinul care parcheaza pe trecerea de pietoni;
-cretinii care impusca maidanezi:

sursa poze: Facebook

Asta e o noua specie de cretin: melteanul care se preface ca da peste o ursoaica si peste puiul sau. Sunt oameni care comenteaza: “a facut si el o gluma! Ce mare lucru?” Eu pe astia i-a lega de un stalp in mijlocul pistei de Formula 1 si as glumi cu ei cat tine un grand prix. Ar avea mai multe sanse decat ursoaica aia, vorbim totusi de soferi profesionisti, nu de un cretin la volan. Dar nu se poate, nu permite legea, cica nu a voie sa pedepsesti asa niste oameni. Nici puscarie nu va face cretinul, nu se da pusarie pentru asa ceva. Doar o amenda mica. Sau o mustrare. Ramane o mustrare. Daca vine si aia.

Silviu Iliutacronicipebune

CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

Check Also

Viorica pune copiii sa faca pac-pac cu arme adevarate.

Veorica s-a dus la Cugir. Pe langa binecunoscutele pupaturi dos, clasice pentru Romania, cu lideri …

2 comments

  1. Cand eram copil, vara eram outsourced (hehe) in vacanta in satul de bastina al mamei. Satul ala era impartit in doua de o garla, cu dig pe ambele parti, ceea ce crea un soi de canion paralelipipedic inginerit. In anii aia, era in plina desfasurare cum pana mea ii spunea, programul-roman-socialist-de-repopulare-cu-animale-pe-care-sa-poata-sa-le-impuste-mai-tarziu-tiriacsiprietenii-basca-dragnea-si-alte-rebuturi-ale-rasei. E, ursachii erau obisnuiti sa vina la om, fusesera crescuti de oameni, erau obisnuiti sa vina la om dupa mancare, complet neagresiv. Unul mai puiut, Dzeu stie cum, s-a ratacit in canion. Tot dar tot satul era pe o parte sau alta aruncand cu pietre in bietul ursache. Animalul fugea, era plin de sange. N-am vazut atata cruzime gratuita in restul vietii mele, si acum cand inchid ochii revad scena. Nu era vre-un sat amarastean, ciobanii aveau caini cat Dacia, era pur si simplu un atavism, o reactie de primat provocata poate de o memorie ancestrala care nu a fost filtrata de morala omului hai nu modern, dar macar post-medieval. Chestia de mai sus arata ca nu s-a schimbat nimic. Nu e bolovan, e masina.

  2. Ar trebui sa se faca ceva… toti sunt smecheri in masini, dar daca erau fata in fata fugeau de rupeau pamantu’

Lasă un răspuns