Home / (Pro)stirea zilei / Prin trei spitale din Bucuresti

Prin trei spitale din Bucuresti

N-am crezut niciodată că voi ajunge să scriu despre Sistemul de Sănătate românesc.
Gândiţi-va numai cum sună: Sistemul de Sănătate!
E ca şi cum ai zice : Institutul Monetar European sau Organizaţia Naţiunilor Unite…
Sau orice altă denumire, la care schimb imediat postul.

Despre Sistemul de Sănătate trebuie să vorbească documentat, serios, oameni serioşi, răi, combatanţi: oliviasterieni, oanacuzinoueni,cetepepopescieni sau mihaigadieni(va amintiţi cum îl inura pe un nene din Sistemul de Sănătate la televizor?!).
Cine sunt eu să vorbesc? Un om sănătos?
Şi leşin.
În timp ce gândurile o luaseră razna pe coclauri de la durerea din gât, corpul meu a căzut ca un sac pe podea.

Luam de două zile câteva medicamente cu efect relaxant şi uşor celest.
Deşi cu corpul eram pe deplin teluric, în sensul că zăceam la orizontală, mintea mea era în zone celeste. Adică desena pe tavan unicorni roz dansatori. Iar unicornii făceau pârţuri înspre lampa de tavan.
Am hotărât ca e momentul să o şterg la doctor.

Ar trebui să chem un taxi, dar la ora asta, în Pipera, e imposibil.
Pipera e iadul taximetriştilor.
Pipera, la ora 6 seara, este răzbunarea tuturor oamenilor simpli, chiar şi a corportiştilor(oameni mai complicati) pe taximetrişti. Aceştia vin la comandă, înjură, ţipă, consumă tot rezervorul de motorină în 500 metri.
Ce să mai, eu mă bucur ca există Pipera!
Nu şi acum!

Trag aer în piept, o iau usurel, conduc văzând două volane şi mai multe schimbătoare.
Norocul a fost că aveam şi mai multe mâini drepte.
Am ajuns în parcarea primului spital cu Cameră de Gardă, unul particular.
„Nu aici, măi, nene! Parchezi în parcare, mă omori? Păi aici e pacienţii!”, mă ceartă domnul parcagiu-portar, cu un zâmbet larg si tâmpit pe faţă.
„Pacient, pacient!”, îi zic.
„Du-te, mă, nene, mă omori! Acum înconjoară Dinamo, fă stânga la Ştefan cel mare, te întorci pe el, faci dreapta şi intri pe intrarea aia de acum 10 metri, că acum nu mai poţi să dai cu spatele că vine maşini!”

Mi-am calculat şansele: 2 ore de trafic, 39 febra, patru bucăţi de volan şi doi trei portărei agitati care îmi vorbesc sincron.
Scot una sau trei hărţii de 10 lei, o sau le arunc între cei trei portărei şi parchez.
Portărelul mă lasa, nu fără să îmi ureze scârbit: „Ce o arunci aşa, nene? Hai, că nu te mai faci bine! Să aveţi o zi minunata!” Toate astea însoţite de un zambet aquafreshian în trei culori.
Cred ca l-au instruit:”Lucrezi la privat, zâmbesti! Nu zâmbesti, nu lucrezi la privat!”

Recepţia spitalului privat.
„Sarutmana, mi-e rău!”
„Luaţi loc!”, îmi zâmbeşte fătuca blondă şi amabilă de la recepţie.
„Nu pot, mi-e rau!”
„Trebuie să completati datele personale.” Dar zambetul ei larg spunea: „ai caştigat o masină si pot fi a ta pe viata!”
„Nu văd. Luati buletinul .Tuşesc, nu pot respira, cred că am insuficientă respiratorie şi sunt gata să leşin.”
„Luaţi loc în sala de aşteptare va rog şi pregătiţi abonamentul. La noi, timpul de aşteptare este de 120 de minute.”
Am luat loc, ce era să fac?
Dar nu în sala de aşteptare, ci direct pe podea.
Şi nu în fund, ci puţin întins.

Cred că poziţia mea necontrolată şi zgomotoul produs de impactul corpului meu cu podeaua din marmură italienească au convins-o pe blondă că e groasă.
Aud ceva de genul: „Haideţi…brancardieri…urgent…cod roşu de pacient….cinşpe.., seringa, sange…daţi-va…acum…ciupeşte-l…fă-i hexa…clorură de sodiu 500..”
Deschid ochii şi văd floricele roz, doi elefanţi coloraţi, o girafă şi un panda pe care îmi venea să îl iau acasă.
„Nu am avut loc decât în aripa pentru copii, la urgenţe”, îmi spune o asistentă zâmbitoare.
„Din păcate, nu putem să vă facem nimic, noi aici nu avem ORL pana luna viitoare. Reveniţi atunci sau vă trimitem la Colţea?”

Nu-mi amintesc cum am ajuns la Colţea, cred că am luat un taxi. Sau o salvare.
Cert e că am ajuns la Camera de Gardă.
O domnişoară de 50 ani smulge foile din mâinile mele, se uită strambandu-se toată la mine şi scuipă printre dinţi:
„Va bateţi joc! Va bateţi joc de sistemul de urgenţă plătit din banii omului! Păi, dacă aţi fost deja la un spital privat, unde aţi dat bani, acum veniţi la noi să va tratăm gratis?? Acesta este abuz!”
Încerc să îi zic că nu am venit de plăcere, dar nu pot să o fac, sunt temporar mut.
(Faptul că trebuie să tac este cea mai mare bucurie a prietenei mele zilele acestea.)

Ii cer o foaie. Îi desenez un cap, un gât de om şi îi scriu: „Nu mai pot sa vorbesc, doare. Mi-au găsit laringo-faringită acuta, am reţeta. Dar nu aveau aparate ca să vadă dacă am ceva la plămâni, de aia sunt aici”
Blonda doctoricioasa se uită la mine,apoi pe foaie, apoi la mine,şi iar pe foaie: „Eşti nebun, mă,nene, du-te în sistemul matale privat de sănătate!”
Îi scriu: „M-aş duce, dar leşin. ACUM LEŞIN! E mai simplu dacă merg eu unde e un pat…”
Blonda doctoricioasa intră în criză de urlete: „Aici vii mâine şi îţi faci programare că omul! Ai înţeles? Nu e ca la voi, la privat! Avem liber la doctorul X, peste 8 zile.”
În condiţii normale mi-ar fi plăcut cum sună:”la voi, la privat”. Dar acum suna că un lucru foarte nasol.

Îi cer foaia înapoi, îi scriu ceva, îmi iau catrafusele şi plec.
„La noi , la privat”. Oare ce a vrut să zica: cine suntem noi?
Faţa ei, expresia de la final, a meritat vizita la Colţea.
M-am întors din uşa spitalului să o văd măcar pentru o secundă.
„Sunt cretină?”, mă strigă. De ce? „Am fost filmată cu camera acunsa?”
„Alo, domnu’, domnu’, a fost o glumă, unde plecaţi…?!”

Spitalul Panduri.
De data asta îmi amintesc drumul. Frânturi.
Tavanul unui taxi, frână, un şofer cu mustaţă, fată drăguţă la trecerea de pietoni, fată drăguţă aproape intrând în maşina noastră după o frână lângă trecerea de pietoni, poartă de fier, un şoricel iese din tomberon şi, în sfârşit, intrarea.

„Ce aţi păţit?” O tânăra doctoriţă drăguţă.
Mă uit în jur să văd dacă nu cumva e o capcană. Sau nu sunt eu la camera ascunsă.Se pare că nu.
„Staţi jos, dezbrăcaţi-vă şi scoateţi limba”
Ştiu cum ar suna asta „în condiţii normale”. Dar…
În patul din stânga gemea un nene pe la 50 de ani cu o rană proaspătă de cuţit. Lângă patul lui boceau, urlau, ţipau, îşi rupeau hainele şi părul 4 doamne de etnie. ..În patul din dreapta, un nene cu mâna ruptă şi anestezie proaspătă încerca să le facă să tacă.

În condiţiile astea, aşadar: „staţi jos, dezbrăcaţi-vă şi scoateţi limba” nu sună cine ştie ce.
M-a aşezat pe scaun, am tuşit, şi în două secunde mi s-a tăiat filmul: lumina, o mâna cu mănuşă îmi scoate limba, doctoriţă tânăra se uitâ în gâtul meu cu o lupa, doctoriţă zâmbeşte. Ah, am ceva rece şi metalic pe spate. Frate, ce caută cu mâna în gâtul meu? Ce dracu e tunelul ăla pe monitor? A, e gâtul meu! Am o camera în gât?
„O să va faceţi bine”. Va dau tratament, dormiţi aici puţin, apoi va chem prietena să va ia cu maşină. E o faza acută, de aceea va este rău. Dar trece. Staţi în casă 10 zile.”

Nu are nicio importantă dacă m-am vindecat sau nu.
Sistemul de Sănătate m-a izbit drept în c***e!
Nu aş fi crezut că în 2015, în România, poţi da ortu’ popii într-un spital, iar cea de la recepţie să te pună întâi să completezi vreo zece minute date personale, apoi să aştepţi pe hol încă vreo 3 ore.
Aici, cetepe-ul ar fi avut ceva de spus. Ar fi demascat virulent sistemul corupt şi nenorocit!
Eu doar oftez. Şi sunt trist că trăiesc în lumea spitalelor private înfiinţate să ia bani şi să ofere zâmbete, nu leacuri.
Şi sunt trist că trăiesc în lumea unde există doctori pentru care meseria e un chin. Probabil vreo ambiţie cretină a părinţilor.
Şi sunt plin de speranţa pentru că la spitalul Panduri există o doctoriţă care zâmbeşte şi te face bine. Măcar la trup, că la cap e un meci pierdut.
Ii datorez un mare buchet de flori si multe mulţumiri.

PS: credeţi ca o să fiu anchetat pentru şpagă dacă fac asta?

PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment din carte“Căprioara m-a chemat la ea, a doua zi. Purta niște cizme negre de piele, cu toc înalt, o fustă puțin mai lungă decât batista mea și o bluză mulată. Inutil să vă mai spun că nu purta sutien.
M-am holbat la ea câteva secunde, am studiat-o bine și tocmai când să spun ceva:
-Îti place?
-E bestial!
Stătea rezemată de frigider, cu fundul lipit de el, corpul încovoiat, o mână sus, strângând tare congelatorul, până la sânge, pieptul scos în afară și cu o mână își masa sânul drept.
Îmi zâmbește cu subînțeles și ridică ușor piciorul, lăsând să i se vadă o ață neagră, pe bost de bikini.
-Îți place ce vezi?
-E bestial, ți-am zis. De unde l-ai luat?
-Ce?
-Frigiderul. Face și gheață?”.”

aaa

 

Check Also

Ce mai lupta Dragnea cu Statul Paralel…

  Dragnea are o obsesie cu Statul Paralel. Ca si Ceausescu, pe vremuri, omul trebuie …

53 comments

  1. Mama, ce noroc ai avut!

    • Azi mi-au scris peste 20 de oameni care mi-au spus ca au avut acelasi „Noroc”. unii si-au dus copiii, ceea ce e si mai grav. Asa, ca, daca ati avut un „noroc asemanator” scrieti aici, va rog.

      • M-am Internat cu baiatul meu de 2 anisori la urgente. In Valcea. Ne-Au dat o lista de „cumparaturi” care cuprindea tot ceea ce ar fi avut nevoie in spital:pansamente,dezinfectant,branula…TOT! Ne-am enervat,am comentat…atat ne-a trebuit! Au urlat la noi sa zicem mersi ca nu platim si acele !!!!! Si ca daca mai comentam putem foarte bine ca sa plecam. Si asta ar fi doar inceputul povestioarei 🙁

  2. Noi ne batem joc de sistemul de sanatate..Tupeista asistenta!2 intrebari se impun: 1-serios, pacientii il batjocoresc? 2-exista sistem de sanatate? Cum dracului sunt pacientii vinovati de incompetenta tuturor lucratorilor din sanatate, nu stiu. Sau, ba stiu: suntem vinovati ca ne imbolnavim, ca unii se pricopsesc cu o tumoare (ca mine) sau lesina din cauza racelii (ca tine) sau ii loveste ghinionul cancerului (ca pe atatia)…
    In fine, daca nu ar fi de plâns, unele situatii de ar fi ras. Dar, e de plâns!
    Sa fii sanatos!

  3. parca imi povestesti despre mine. acum noi ani, amigdalita pultacee bilaterala, nu puteam nici sa vorbesc, sa imghit, deshidratata, aveam febra, leucocite 25.000 (normale sunt pana in 10.000 ). m-am dus la pantelimon la urgente(cel mai aproape), m-au trimis la coltea ca ei nu au ORL de urgenta, la Coltea m-a examinat un dr dragut si mi-au zis ca ei nu pot sa ma trateze si m-am trimis la spital de infectioase, adica la Victor Babes. acolo m-au internat si mi-am mai revenit abia peste 5 zile.. Romania..

    • Incredibil. O sa strang tot ce comentati si ii dau un mail Ministrului Sanatatii. Nu exista niste reguli de genul: daca esti medic si vine unu’ lesinat la tine, NU ai voie sa il trimiti in alta parte fara sa ii dai primul ajutor? Eu cred ca exista, nu?

      • by the way, eram si inca sunt student la medicina generala. sunt extrem de deamagita de sistem

      • Copila blondă

        Dragilor, dacă e pacientul pe moarte, normal că se uită la el. Deși, de cele mai multe ori, poți să fii medicul lui pește, dacă n-ai echipamentul potrivit, e degeaba. Sunt fff multe situații diferite.
        E ca și când i-ai spune medicului de familie, de ce nu face el operația pe creier, ce, doar nu e și el tot medic???

        Îmi pare rău că ai avut așa o experiență tristă. Mare greșeală e felul în care s-au purtat, deloc profi. Din punctul meu de vedere, dacă nu erau echipați, mai bine că te-au trimis altundeva. Dar nu au nici o scuză pentru acuzațiile și țipetele administrate gratuit.

        • Pai, intrebare e simpla: vine omu aproape mort a sital. Nu es obligata sa te trimita cu o ambulanta in alta parte daca acolo nu are ce sa iti faca? Iti spune sa pleci? E camera de garda, acolo pot da doar primul ajutor, e de inteles. Dar da primul ajutor, nu? Doar nu alungi omu pe strada!

  4. Cu mine se invartea casa, vomam ciudatenii din 3o in 3o si ei ma consultau telepatic, fara sa ma atinga (erau preocupate, EXACT ca in Moartea dlui Lazarescu, de documente, cautau capsatorul, din astea… ) apoi m au pus pe un scaun, nu aveau loc in pat de 1 rrom de 14ani in coma alcoolica si alti 3 de etnie cu diverse pb, gen epileptic care nu lua medicamente. Dupa ce m am simtit un pic mai bine de la perfuzie am cerut sa plec acasa. La 4 dimineata.
    Cu mama nici nu mai povestesc… facea dializa si cand se strica cateterul ne trimiteau la alte spitale sa facem mica operatiune de inserare: ca la spitalul la care era ea internata erau certati cu sectia respectiva ?@?@!@?@?@? Si umblam cu salvarea din spital in spital, trimisi de colo colo..
    Groaznic sistemul nostru!

  5. Voi stiti ca acum nu functioneaza cardul de sanatate ?
    Voi stiti ca astepti la madicul de familie 1-3 h pentru a primi o trimitere pe care culmea o platesti cu 10 lei si care te trimite la un specialist unde mai stai 1-3 h pentru a beneficia de un tratament la care ai nevoie de consult si care daca esti norocos te face bine daca nu iti strica alte organe si mori ca bou…. si toate astea pt ca ai apelat la sistemul sanitar made in RO

  6. Ca in sistemul de stat sunt tot felul de mutroși de zici ca sunt acolo pusi cu forță, se știe. Ca sistemul sanitar e la pământ e realitate fara doar si poate. Dar lipsurile din sistem nu e un motiv sa fim tratați ca niste animale( unii din noi nici macar cu animalele nu ne permitem sa ne purtam așa). Eu, personal am întâlnit la o clinica privata o situație foarte stupida din punctul meu de vedere. Am mers cu fetiță de trei ani să-i fac analizele si o domnișorică, foarte țâfnoasa ( cred ca nu apucase să-și bea cafeaua) , m-a întrebat daca sta cuminte când i se ia sânge. ” si daca nu sta, ce? Nu le mai facem analize copiilor doar ca plâng si le este frica?” ” Pai de ce nu ați mers cu ea la spital?”-” Închipuie-ți ca am fost si m-a programat peste vreo doua săptămâni. Si eu nu sunt dispusa sa aștept sa vad de sănătatea copilului meu. Dar daca nu va plac banii mei ,găsesc eu unde sa le fac loc! ” Si am găsit! Tot o clinica privata, unde existe oameni ce nu uita sa fie umani. Așa ca ori spitale de stat, ori cele private, cam același lucru! Important sa fii norocos sa dai peste persoane ce-și fac meseria cu placere nu pentru bani. Daca vrei îți povestesc si cum tomografele din orașul nostru, doua la număr, s-au stricat simultan si sute de oameni cu diferite boli grave așteaptă sa fie sunați sa li se comunice ziua in care vor fi examinați. Sănătate multa iti doresc!

    • Eu sunt ok,merci. Povesteste-mi de tomografe, da.

    • Eu sunt cu bunica mea la floreasca pe terapie coronariana!intru in vizita…dau buna ziua..spun ca vreau sa intru sa i las un iaurt si o apa plata si sa iau niste borcane de acolo si nu stau dexat 2 munute(altfelnu intram deloc!)nu apuc sa intru ca o vad pe bunica mea ca isi smulsese toate branulele masca de oxigen..nu mai avea nimik..in acelasi timp observa si asistenta(pana acum nu trebuia supravegheata oare?ca doar d aia este pe terapie)…ma duc rapid la bunica sa o calmez,eram panicata ca am vazut o ca ii era si rau si ii spun calm:mamaie! Nu mai smulge firele(pe intelesul ei ca are 84 de ani si nu a fost internata niciodata..nu stie ce sunt alea),ca fetele vor sa te ajute!…vine o asistenta si in loc sa puna mana sa o ajute ea are grija sa mi reproseze:doamnele asistente nu fetele!ca nu suntem pe bulevard!…repet:bunicii i se facuse rau si striga la sle dupa o gura de apa iar ele(asistentele) nici nu s au obosit sa o bage in seama…iar daca nu intram sa le spun ca am venit la bunica(doamna m…ca nu aveau de unde sa stie caee este bunica)nu observau nici macar ca isi smulgea tot!….

  7. Acum o luna, tatăl meu, bolnav de cancer limfatic, după o seri de ședințe de chimioterapie, trebuia sa își facă analizele , ecograf si tomografie sa vadă cat au avut efect aceste ședințe. A făcut totul in spital . totul, mai puțin tomograful, spunandu-i-se sa aștepte telefon sa i se comunice ziua si ora când va fi posibil acest lucru. Si el aștepta cumințel acasă! Precizez ca la boala lui, orice întârziere ii putea fi fatala, daca chimioterapia nu-și făcuse efectul. După câteva zile de așteptare, in ziarul local pe care il citesc online, scrie ca ambele tomografe, achiziționate in urma cu aproximativ doi ani in urma, s-au defectat, repararea lor costând vreo câteva sute de milioane. Credeți ca l-a sunat cineva pe tata să-i spună ca nu e posibil sa facă tomografia in timp util? De la spital, nimeni! L-am sunat eu să-i relatez cele citite si am căutat alternative împreună cu ai mei. Si care putea sa fie alternativa, decât sa scoatem bani din buzunar si să-l ducem la privat? Precizez ca nici in ziua de azi nu l-a sunat nimeni sa- l programeze.

  8. Cand am mers la control la neurolog, m-a trimis sa fac encefalograma. Ajung la usa cabinetului, nimeni.. intrebam in stanga si dreapta, pana isi face aparitia domnisoara cu pricina si tot ea cu tupeu ne impune sa nu fim revoltate.. pentru ca,intr-un final, sa imi spuna ca aparatul nu merge. Asa se intampla si cu tomografele: chipurile, nu merg în spitale, dar te îndruma spre cel mai apropiat centru privat, care, la noi la Vl, este chiar gard in gard cu spitalul. E o maladie nationala.

  9. Eu le-as trimite o scrisoare deschisa acestor oameni in halate albe(si nu numai),care ar incepe cam asa:
    ,,Dragi oameni care lucrati in sistemul medical, va rog sa nu uitati faptul ca profesia pe care v-ati ales-o, nu este doar un simplu job, ci ar trebui sa fie o vocatie….iar vocatia nu presupune doar stricta exercitare, cu competenta(sau nu…dupa caz) a meseriei. Ea inseamna pasiune, suflet si daruire. In plus, vocatia nu se exercita niciodata cu ochii la fluturasul de salariu sau(si mai rau) la spaga care intra in buzunar, ci privind in ochii pacientilor(in cazul dumneavoatra) pentru a citi in ei bucuria si recunostinta….. ”Si apoi as adauga o lista luuuuuuuunga cu multele cazuri asemanatoare cu cele descrise mai sus, traite pe propria-mi piele sau nu….

  10. Bagdasar – Arseni, 8 martie 2011. Pacient cu criza de epilepsie si vase de sange sparte in cap. Dupa internare, ma trimit sa cumpar medicamente antiepileptice. Ei nu au asa ceva. Ma intorc cu medicamentele. Pacientul iesise déjà de la ct si rmn. Nimeni nu stie sa puna un diagnostic. Medicii se cearta in fata noastra. Trebuie operat. Ba nu! Ba da! Ba nu! Nu se mai poate face nimic. Ba da! Se poate opera! Nu mai inteleg nimic. Ii rog sa imi dea rezultatul RMN-ului. Nu vor. Reusesc intr-un final sa il iau, ma duc la medicul de garda si il rog sa imi spuna care e rezultatul. Medicul, vizibil iritat si deranjat ca ma duc peste el, imi spune in scarba: „E tumoare maligna, ce sa fie?”. Mi se taie picioarele. „Pai si ce facem mai departe?”. „Ce sa faceti? Asteptati sa vina doctorul care l-a internat”. Intre timp, pacientul se umple de bube. Nu vede nimeni. Chem asistentele, care dau indiferente din umeri. Le spun ca a facut alergie la medicamente (lucru usor de observat) si ca trebuie sa ii dam altceva. Asistentele dau din umeri. Pacientul negociaza cu o asistenta. Face pe el, vrea la baie. I se raspunde sec „faci aici si-ti schimbam cearsaful”. Ce mai conteaza? Pe paturile de langa mai erau alti 5-6 oameni. Unii facusera déjà pe ei, altii murisera. Nu ii baga nimeni in seama. Asistentele erau ocupate cu barfa pe hol.

    Ziua 2. Sau 3: cerem externarea pacientului si dosarul cu toate analizele. Anuntam ca plecam la Viena. Ni se raspunde in scarba din nou: „Mergeti la Viena, ca acolo dau mancare mai buna si il spala de mai multe ori la fund”. No comment.

    Regina Maria, decembrie 2011, inainte de Craciun. Pacient cu metastaza – cancer bucal, internat la ei, sta sa moara. Administratia spitalului anunta cu nesimtire ca spitalul se inchide de sarbatori si ca trebuie gasit un alt spital in care sa stea pana moare.

    Regina Maria, 2012. Pacient cu dureri de fiere. Se prezinta la spital pentru consultatie. In urma rezultatelor, medicii decid sa interneze si sa opereze de urgenta pacientul. Daca nu se opereaza, e nasol. Pacientul vrea sa auda si alte pareri. Pleaca pe picioare si merge la Floreasca, unde un doctor intreg la mine ii spune ca nu trebuie operat si ii da un tratament. Pacientul traieste si azi bine mersi.

    Victor Babes, camera de garda pentru copii, martie 2015. Copil de 3 ani, cu degetul intepat, umflat cat china, incepe sa se invineteasca. Explicam problema, cerem un vaccin anti tetanos. „Nu ati venit unde trebuie. Noi nu suntem Urgenta, suntem camera de garda normala. Cine v-a trimis aici?”. „Medicul pediatru”. „Pai da, v-a trimis aici, sa ne consumati noua medicamentele!”. Say what?! Revine: „Pentru asta ca trebuie trimitere. Aveti trimitere de undeva? Medic de familie, budimex, ceva. Nu dam asa oricum”. „Domnule, venim direct din parc, unde s-a intepat copilul. Uite cat are degetul!”. „Sa stiti ca nu trebuia sa veniti aici. Plus ca aveti nevoie de trimitere. Va rezolv de data asta, dar nu se face asa. Si oricum, aveti de asteptat”.

  11. Voi ati avut o data sau de cateva ori experienta naspa dar ce te faci cu diabeticii; mama e obligata sa mearga lunar la dr sa obtina reteta pt medicamente. la ora 5 dimineata merge la spital Paulescu, cere un bon de ordine si asteapta doctorul. programul doctorului incepe la aprox 8 dar el apare la aprox 10-11 cand ia la rand sarmanii oameni aliniati de la ora 5. si asta se intampla luna de luna.

  12. Am şi eu una:

    Sâmbătă-seara, nevastă-mea echipată de concert. Cânta Alternosfera. În plus, se vedea cu prietena ei cea mai bună (cu care vorbeşte non-stop pe net, dar nu se văd faţă în faţă decât o dată la câteva luni – în general pe la concerte). Făcuseră fetele planul să poarte tricouri identice cu care să se tragă în poză. Una blondă, una brună, ideea nu e rea. 🙂 În aceeaşi seară, finala Champions League de care uitasem. Am deviat puţin, dar v-am pus la curent cu contextul.

    Eu scrâşnesc puţin din măsele, nervos că uitasem de meci, dar merg să mă înduşez. Când ies de la duş, mă ia cu ameţeli. Îi zic că mi-e rău şi că mă întind puţin să-mi treacă. Ea se uită suspicioasă la mine, dar nu zice nimic. M-am întins şi m-au luat frisoanele. Ea se sperie, pune o pătură pe mine şi îmi bagă un termometru în gură. Temperatură normală, însă începusem să mă scarpin. Dă pătura jos de pe mine şi strigă: „Eu chem salvarea, eşti roşu tot.” Eu, nu şi nu, că îmi revin. (iubesc sistemul de sănătate românesc şi încerc să nu-i dau prea multă bătaie de cap). Eram roşu pe gât şi pe braţul stâng. Cinci minute mai târziu, roşeaţa se întinsese aproape pe tot corpul. Ea îi dădea întruna cu salvarea, eu n-aveam chef să vină ăia ca să-mi ia tensiunea şi să dea din umeri.
    „Bun, zice ea, îmbrăcarea şi hai la spital.” Peste drum de noi, faimosul spital Victor Babeş. Începusem să mă îngrijorez, aşa că accept.

    Camera de gardă. Intrăm şi vedem o doctoriţă stând pe un scaun şi încercând să înfulece un croissant şi vreo două asistente, una jucând solitaire, cealaltă vorbind la telefon. În rest, pustiu. Era cam 8 seara.

    „Bună seara, cred că am făcut o alergie. Am o spuzeală pe tot corpul. Help!”
    Doctoriţa mă priveşte pe sub sprâncene şi-mi zice arţăgoasă: „Pot să termin şi eu de mâncat?” „Sigur, îi zic.” Şi am continuat în gând: „Eu mor aci, pe patul ăsta, matale termină de mâncat. Nu vrem să crăpi de foame, Doamne fereşte!”

    Stând eu cu fundul pe pat, nevastă-mea trecea de pe un picior pe altul frângându-şi mâinile şi palidă la faţă ca un cearşaf, văd trecând tacticos prin faţa mea un gândac. Mare. Negru. Se mişca de parcă era la el acasă. Reacţionez instinctiv. Sar de pe pat şi-i pun capăt zilelor. „Odihnească-se în pace.” Doctoriţa se îneacă cu croissantul.

    În fine, până la urmă îmi trage o injecţie cu cortizon parcă şi-mi zice să stau întins 10 minute. Apoi mă invită să mă internez vreo două zile, ca să mă monitorizeze. Eu mă uit cu coada ochiului la leşul gândacului şi-i zic că nu e nevoie, stau peste drum de spital, aşa că dacă se mai întâmplă ceva pot să revin rapid. Ea se apucă să-mi spună că nu sunt gândaci în saloane, că ăla intrase de afară, poate venise din vreun canal din apropiere.

    Îmi scrie reţeta şi îmi urează o seară plăcută. Se făcuse deja 9 juma ceasul. Unde draci găsim noi farmacie deschisă la ora aia? Din 8 farmacii câte sunt în zonă (fără glumă, atâtea sunt), am găsit una deschisă până la 22.00. Lucky me.

    Excursia după farmacii a avut un punct bun totuşi: i-a dat cortizonului timp să se manifeste. Când am ajuns acasă, nici urmă de roşeală. Reţeta am făcut-o de pomană. 60 de lei aruncaţi pe fereastră. Eh, well… Noi să fim sănătoşi.

  13. noaptea de revelion, insuficienta respiratorie, ajung la primul spital de langa casa: Bagdazar. Oxigenarea 94% este corectata cu tub de oxigen si inhalere. Dupa 1 ora la camera de garda unde sunt restabilita ies spre picioarele mele: la usa spitalului 2 asistente fumau ca turcii. Intru din nou in criza de insuficienta respiratorie si ma intorc la tubul de oxigen.

    Pentru cazuri ca ale mele dar si cele de mai sus, ar trebui persoanele respective date afara din sistem si interzis sa mai lucreze. Nu stiu daca pt malpraxis, ci refuz de lucru. Daca eu as vorbi asa cu clientii mei as pierde serviciul imediat si mi s-ar duce buhul si nu m-ar mai angaja nimeni.

  14. Neurochirurgul Ovidiu Gramescu de la Spitalul Universitar Bucuresti cere de la 1000 euro pentru o hernie de disc
    Hot nenorocit

    • Cum iti permiti? nu e adevarat..esti o mincinoasa…si oricum nu lucreaza la Spitalul universitar..sunt o pacienta operata de el si este un super doctor…te va bate Dumnezeu pentru ceea ce faci

    • Cum iti permiti? sunt una dintre sutele de paciente ale dr Gramescu care suntem super multumite..nu a cerut vreodata un leu… esti o nenorocita si te va bate Dumnezeu…apropos, Dr Gramescu nu mai e de mult la Universitar…

  15. Eu nu am o poveste despre sistemul romanesc,dar am una despre sistemul italian.Eu am o boala foarte rara la picior,echinococoza osoasa.In 2013 am ajuns la urgente cu piciorul foarte umflat,deja nu mai puteam sa merg.Tin sa mentionez ca nu aveam asigurare sanitara.Cu toate astea am fost primita si internata timp de 3 luni,si am facut 2 operatii si nenumarate tomografii/rezonante magnetice etc.Am fost tratata la fel ca oricare alt pacient,desi nu aveam asigurare! Anul acesta am mai facut inca 2 operatii si anul viitor va trebui sa imi fie scos osul genunchiului si o parte din femur si inlocuit cu o proteza mobila,care va permite mobilitate completa.Proteza costa in jur de 40-50000 de euro,costuri care sunt suportate de sistemul sanitar de aici,iar eu nu trebuie sa platesc nimic.Sincer,multumesc cerului in fiecare zi ca nu m-am imbolnavit in Romania.
    Ceea ce pot spune despre spitalul ortopedic Azuga este ca…am platit o consultatie pt a cere o opinie si in tara,le-am dus cd-urile cu RMN/radiografii dar nu au putut sa le vada pt ca….in spital nu exista nici macar un calculator.Asta in 2015.Si radiografiile se fac inca pe sablon.
    Mi-as dori ca intr-o zi sa existe si la noi grija si respectul pt pacient ca exista aici,pt ca nu e vorba doar de conditii,dar si de atitudinea personalului medical.Asistentele romance pe care le-am intalnit aici nu se poarta ca in ro,probabil pt ca ar fi concediate.Dar de ce la noi nu se poate la fel?

    • La noi este un personal de cacat!iar pana la doctor sunt asistentele care subt niste nenorocite!la floreasca pd cardiokogie iti vorbesc de parca esti animal iar cu pacientii batrani mai ales,trag de ei si tipa de parca au vreovina ca auajuns acolo ..nu se poate asa cv!ca sa iti vorbeasca pe un ton uman trebuie sa le umplii buzunarele!la toate!altfelnici nu se uita la tine!

  16. eu as putea sa va spun povestea tatalui meu care, internat in luna august 2011 la Spitalul Ministerului de Interne, cu toate analizele facute, inclusiv colonoscopie, a fost externat cu diagnosticul ” colon iritabil”….l-am adus pe tata acasa si timp de 2 luni am incercat sa respectam intocmai regimul alimentar si medicatia, dar cu toate acestea starea lui se degrada vizibil …pana la finele lunii octombrie cand, pe fondul unor dureri abdominabile devenite insuportabile si vizibil umflat in zona abdomenului, l-am internat la spitalul Fundeni…acolo am aflat ca tata era in stare preocluziva avand cancer de colon cu multiple metastaze… l-au operat si a mai trait fix 2 saptamani…spitalul fundeni = spitalul groazei (de la portar si pana la medicul chirurg, toti, dar absolut toti, se comportau in relatia cu pacientul/apartinatorii precum niste „mici dumnezei „. spaga era ceva firesc….nimeni nu misca un deget pana ce nu simtea banul/plicul in buzunar)…despre spitalul M.I. nu cred ca este cazul sa mai comentez ceva…ce fel de medic este acela care pune diagnostic de colon iritabil unui pacient care are cancer de colon? sa ne fereasca Dumnezeu de asemenea specialisti…

  17. acum 2 ani in urma unui test am fost trimisa la biopsie.am primit rezultatele altei paciente care avea cancer.am fost devastata caci am un copil minor.cand i am povetit sotului ca sunt grav,mi a raspuns fericit:deci tu mori prima!!dupa 2 luni de cosmar,cand medicul meu era in vacanta,am primit vestea ca sunt sanatoasa !!

  18. E grav și dureros sa ajungi azi in spitalele din România. Fetița mea în vârstă de 1 an si 3 luni făcea febră pe care abia o putem tine sub control cu antitermice apoi după prima vărsătura am plecat cu ea la Grigore Alexandrescu. Acolo un medic tare drăguț dr. Zah Luciana după ce i-a făcut analize de sânge și i-a administrat doua perfuzii de rehidratare m-a trimis cu salvarea la Victor Babes spunând ca e ceva infecțios care nu se poate trata la ei în spital. Am ajuns la Victor Babes și aici începe „distracția „. Am fost internate de un alt medic amabil (ca se pare ca mai exista și din astia) dna dr. Tudor apoi am ajuns intr-o rezarva cu doua paturi unde i s-au mai administrat încă doua perfuzii și tot în seara aceea (miercuri 19.07.2017) i s-a recoltat sânge pentru analize. A doua zi a venit alt medic sa o vadă dr. Gabriela Scurtu care nu mi-a comunicat diagnosticul sau vreun detaliu legat de starea copilului (iar eu nu am întrebat nimic crezând ca va veni medicul care ne-a internat și ca ăla este medicul ei). Febra a mai făcut de doua ori de când am ajuns acolo dar asta am observat eu și am mers sa anunț ca în condițiile în care ăsta era principalul simptom ei ii luau temperatura de doua ori pe zi. După amiaza mă trezesc cu un băiat de 15 -16 ani pe care îl interneza cu mine în salon. Am zis ca așa ceva nu este posibil. Am mers la asistente și am cerut sa rezolve problema în condițiile în care eu îmi și alăptam copilul și nici nu exista pătuț pentru copil sa îl pot lăsa să mă schimb la baie. După nervi și agitație se rezolva și aceasta situație. Vine seara i se administreaza copilului tratamentul (hidrasec, calciu carbonic și eubiotic în condițiile în care copilul nu avea scaune moi) și la un interval de timp se umple de bube.Chemail medicul de garda zice ca mai mult ca sigur este o erupție care are legătură cu infectia virala dar totuși îi administrează antialergic. Pana dimineață aproape ca au trecut apoi o vede din nou dr. Scurtu care spune „exantem viral”fără alte detalii. Pe măsură ce trecea timpul copilul se umplea de bubițe și panicata chem medicul. Cu greu se deplasează pana la noi (după ce înainte crezând ca scapa de un drum pana la etajul doi trimite rezidentul care mă întreabă câte „comprimate” de antialergic i s au administrat copilului de 1 an si 3 luni ) și ofuscata ca am derajat-o mai mult țipând îmi spune ca are o infecție virala ce sa îmi spună mai mult și ca erupția este de natura virala dar ca poate totuși sa existe și o componenta alergica. Apoi îi spune asistentei sa nu îi mai dea copilului tratamentul ci doar antialergicul dacă ăsta mă face pe mine sa mă simt mai bine ca oricum și cu tratamentul administrat și fără tot se face bine și pleacă. Enervata de reacția ei și speriata ca nu știu ce are copilul cer externarea sa merg în alta parte sa cer o părer. Acum dna doctor îmi vorbește frumos dar nu ăsta mă liniștește și mă face sa nu mai plec ci faptul ca erupția începe sa se retragă. Îmi spune ca ea e sigura ca exantemul este viral și ca dacă era în locul medicului de garda de joi seara nu îi dădea antihistaminic dar seara primesc din nou. Nelămurita dacă trebuie sa îi dau sau nu merg la medicul de garda sa întreb ce sa fac neștiind ca o voi găsi tot pe ea. Raspunsul a fost pe măsurand experienței de pana atunci: eu nu i l-as da dar sa îl dati ca poate totuși exista și o componenta alergica. Cireașa de pe tort a fost doza de tamalis. Doamna doctor mi-a spus ca se administreaza 2.5 ml la copii mici. Ce înseamnă copii mici. Când vorbim de medicamente la copii vorbim de vârstă și de greutate nu de copii mici. Sâmbătă dimineață era de garda medicul care m-a internat mi-a explicat ca are roseola infantum și in urma unor analize facute sambata dimineata am aflat ca are si imunitatea scazuta.M-a mutat intr-o rezerva cu un pat și i-a prescris un sirop de imunitate. M-au ținut pana marți sa mai crească imunitatea și sa nu contacteze acasă vreo infecție bacteriana care s-ar fi putut complica dar cred ca șansele mai mari au fost acolo. Am plecat marți de acolo cu scaune moi. Acum suntem bine. Nu doresc nimănui sa treacă prin ce am trecut eu. În tara asta trebuie sa ai noroc și sa fi sănătos.

Lasă un răspuns