Respect pentru sportivi? In Romania? Noi ne mandrim cu voi numai cand castigati.

Din presa:
„Handbalista Ramona Farcău a avut un mesaj cât se poate de clar către autorităţi, gest la care a recurs şi ca urmare a problemelor existente în sportul românesc. Chiar echipa la care evoluează, CSM Ploieşti nu i-a plătit atât ei, cât şi coechipierelor salariile pe ultimele luni.” (Prsosport)

De Silviu Iliuta
Draga Ramona, nu vreau sa iti spun, dar iti zic. Ca sa nu zici ca nu ti-am spus.
Esti in cautarea respectului pierdut, inteleg. Si eu l-as cauta in locul tau. Dar vreau sa iti spun cu mana pe inima ca nu vei gasi in Romania.

Poate il cauti pe la sefii din sportul romanesc?
Cei care impart cascavalul. Cei care le lasa pe fetele de la scrima sa isi plateasca singure deplasarile la Campionatele Mondiale?
Vezi tu, respectul nu-i acolo. Odata ajunsi in fruntea bucatelor, ei halesc fondurile cu doua maini. Prefera sa isi care in delegatii nevestele, rudele, amantele, verisoarele, decat sa le plateasca deplasarea sportivilor.

Poate il cauti pe la sefii de club, cei care nu te-au platit de cateva luni?
Inutil sa iti spun ca respectul tau nu e acolo. Esti buna numai cand produci bani.

Respectul tau e pe la primariile care „sustin” echipele oraselor?
Ramona, traim in tara in care primariile planteaza de 5 ori pe an o panseluta. In acelasi loc, regulat, cu vreo 30 de lei floricica.
Stii de ce prefera Primaria sa faca asta, Ramona, in loc sa sponsorizeze echipa de handbal a orasului?
Pentru ca la panselute se fura!
S-a ofilit! O plantam si a sasea oara.

Gasesti respectul asta la public? La romani?
Nu stiu cine a spus: „romanii nu castiga medalia de argint, ei o pierd pe cea de aur!(Cheloo?)
Noi nu ne mandrim ca echipa de tenis la dublu Mercea-Tecau a ajuns in finala si a jucat bine. Noi ii injuram ca nu au castigat!
Unii romani se mandresc cu Halep, dar cand pica pe locul 5 mondial o balacaresc ca la usa cortului. Astia suntem, Roamona.

A, poate ii cauti prin presa?
Sustinere media prin ziarelelor care traiesc si de pe urma voastra? Poate vrei ca presa asta sa felicite un sportiv roman ca a luat ARGINTUL la Olimpiada? In conditiile in care in sporturi, in afara de fotbal, sunt bani de seminte.
In conditiile in care va antrenati in sali de antrenament de 100 de ori mai proaste decat ale adversarilor.
Poate cauti sustinere in presa, Ramona? Iata o mostra:

Asa ca, Ramona, cu riscul de a imi atrage mii de injuraturi dupa acest articol…
Vrei respect?
Nu il cauta in Romania. Aici, SPORTUL MOARE, pentru ca e condus ca si tara, de niste ahtiati dupa bani, care la 3 lei investiti… fura 4. Sa cauti respect in Romania, e ca si cum ai cauta Marea Neagra pe Varful Omu.
Vrei respect?
Du-te afara, joaca la un club serios si o sa il ai.
Aici mai ai de asteptat vreo 50 de ani.

 

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

 

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”