Asa ar arata un interviu pe bune cu Gabriela Firea:

Reporter: 100 de oameni au incercat sa impiedice ridicarea schelelor in Piata Victoriei. Bucurestenii nu vor Targ de Craciun acolo.
Gabriela: Nu cred, sa stiti! Am vorbit cu oamenii si ei voiau doar sa ajunga sus pe schela si sa strige: „Gabriela, te iubim!”
Reporter: Si ce parere aveti?
Gabriela: Sunt maritata.
Reporter; Ati cheltuit vreo 18 milioane de Euro pe targuri anul acesta.
Firea: Da, am zis sa mai dau si pe altceva, in afara de statui. S-au terminat printii francezi, le-am facut ls toti.
Reporter: La strazi, autobuze, spitale, v-ati gandit?
Firea: Nu m-am gandir.
Reporter: In ce stil ati decorat Bucurestiul anul acesta?
Firea: Stilul se cheama „beznos”. Vine din Africa acest curent, dar e la moda.
Reporter: Adica ati pus trei becuri chioare si ati cheltuit o groaza de bani.
Firea: Nu va pricepeti! Luminile sint alea negre, care creeaza bezna, si sunt multe. Alea colorate sunt puse pe alocuri, doar ca sa le scoata in evidenta pe cele negre.
Reporter: Ce vreti sa faceti in Piata Victoriei?
Gabriela: Am o pereche de pantofi roz, o poseta roz, o rochie roz si nu pot sa va mai  spun ce… tot roz. Si am ajuns acasa si i-am zis: Ma, Pandele, noi unde facem bradul anu’ asta? Vreau unu’ roz si mare.
Reporter: Si ce v-a zis?
Gabriela: In garaj sau in Piata Victoriei, unde? Ca daca facem in sufragerie, iar rade ziaristii cand punem poze.
Reporter: Ce nu puteati spune… Era vorba de bikini?
Gabriela: Da.
Reporter: Dar acolo nu sunt cai de acces, e aproape imposibil de ajuns.
Gabriela: Ei, daca a reusit Pandele… credeti-ma, altul mai nepriceput nu stiu. Zici ca l-am luat fata mare.
Reporter: Cai de acces catre piata, vreau sa zic.
Gabriela: A, adica treceri de pietoni si d’astea! M-am prins! Unde se mai poarta, nene, asa ceva? Tu nu ai vazut ca aia din Dubai zboara cu dronele? Au taxi-drone.
Reporter: Suntem in Bucuresti.
Gabriela: Alta intrebare!
Reporter:Pana si Tudose face misto de dvs. ca vreti sa faceti targ acolo.
Gabriela: Nu e problema, fac si eu misto fin de el, cand ajung la partid.
Reporter: Ce ii ziceti?
Gabriela: Betivule! Iar lui Dragnea ii zic: hotule!
Reporter: Si rad?
Gabriela: Nu stiu, doar stau in rama, pe perete, si nu zic nimic. Cred ca ii doare.
Reporter: Un cuvant pentru bucuresteni, in incheiere.
Gabriela: Da. Potoliti-va, mai baieti! Daca nu vreti sa fac targ de Craciun tot anul, in toate pietele, ca sa nu mai manifestati, ciocu mic! Mai aveti de stat 3 ani cu mine, dracu’ va ia! Ce a patit mosulica ala e gluma, pun eu jandarmii pe voi!

href=”https://www.facebook.com/profile.php?id=1303933143″>PAGINILE MELE DE FACEBOOK  Silviu Iliuta-cronicipebune

Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

 

Recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *