Liceul Henry Coanda din Valcea se desfiinteza. Cei de la minister ii spun “reorganizare”. 716 elevi. Si liceul Oltchim are aceeasi soarta. Alte sute de elevi, alti dascali. elevii protesteaza, dar e ca si cum ai striga intr-un desert si ai spera ca te aude cineva care e la 300 de km departare.

La Timisoara se intampla acelasi lucru. Tot reorganizare ii spune si acolo. In realitate, liceul Ion Minc, este in centrul orasului. Asta e defectul sau. Iar parintii copiilor cu ceva cu ceva banuti, de la alt liceu, de fite, isi vor odraslele in buricul targului, adica in cladirea de acum a celui care se desfiinteaza.


In timp ce noi stam cu ochii pe metrou, scoala moare. Incet, incetisor, licee din Romania se arunca la gunoi. Elevi, profesori, ies in strada. Cine naiba sa ii mai auda acum, zilele astea? Sunt doar 1000 de oameni, intr-un oras, departe de Bucuresti. Cine sa ii auda? Vorba aia, nu ii aude nimeni pe cei care ies cu zecile de mii in Piata Victoriei.
In timp ce toata lumeae cu ochii pe legile Justitiei, ministrul Pop, in cardasie cu primarii de smecheri, reorganizeaza invatamantul, desfiintand licee. Praf il fac!

Aveti aici o petitie. Daca doriti, o puteti semna. Habar nu am daca va auzi cineva.

Petitie: Primarul Mircia Gutău va supune aprobării Consiliului Local proiectul de hotărâre privind reorganizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul şcolar 2018-2019.

Liceul Tehnologic „Henri Coandă” se reorganizează prin divizare totală,  urmând ca, de anul viitor, în clădirea ce va fi disponibilă să se mute elevii şi profesorii Liceului de Artă „ Victor Giuleanu”.

Nu dorim ca o instituție de învățământ cu tradiție și rezultate, având în acest an 716 elevi să fie desființată.

Cei care sunteți de acord cu această petitie, vă rugăm sa o semnati, astfel încât împreună să salvăm liceul. Semnaturile respective vor ajunge la Consiliul Local, I.S.J. Vâlcea și Ministerul Educației Naționale.

 

 

Mai citesti? Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din cartePatul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
aaa

 

 

 

 

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat

Recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *