Scrisoarea-emoţionantă-a-unor-zombie-în-apărarea-lui-Liviu-Dragnea.

„Iubiţi procurori DNA,
suntem un grup de zombie cinstiţi din judeţul Teleorman.
Înainte de a-l cunoaşte pe Liviu Dragnea eram nişte zombie trişti şi depresivi.
Stăteam toată ziua cu făţa în sus, admirăm tavanul de lemn şi plângeam pînă inundam cavoul.
Nu aveam drepturi, nu aveam obligaţii şi nu ieşeam în lume. ERA ca atunci când trăiam, ne îmbătam cu zilele şi zăceam pe podea.
Postviaţa noastră era atât de tristă, încât unii dintre noi au vrut în repetate rânduri să se sinucidă.
Dar, cum naiba să te sinucizi când eşti zombie?

De când în viaţA noastră a apărut domnul Liviu Dragnea, noi suntem fericiţi!
Acum avem drept la vot şi, o dată la 4-5 ani, Liviu ne trezeste, apoi ieşim din casele noastre şi mergem să ne facem datoria de zombiecetateni.
Ne simţim integraţi în comunitate şi ne bucurăm că nişte nebuni când punem ştampila de vot.
Dacă găsiţi în cabinele de vot nişte falange şi nişte metacarpiene, să ştiţi că noi le-am pierdut. Am pus ştampila prea apăsat. Am votat sa dispara homosexualii! Noi asa avem o boala pe Ia! Acum vor cele mai bune cavouri si vor sa il adopte pe Gaspar, fantomita! Pana cand?!
 
Duminică, ne adunăm lângă capelă şi discutăm politică pînă spre dimineaţă, când ne băgăm la culcare.
Uneori, îi trimitem poze cu noi lui Liviu, iar el ne trimite poze din vacanţă. Suntem prieteni.
Alteori, ne uităm la Walking Dead şi facem pe noi de frică.
Şi vă mai spunem ceva: politica cere responsabilitate şi trebuie să ai capul pe umeri când votezi!
De aceea, pe cei fără cap nu îi lăsăm să sară gardul cimitirului.
Va rugăm, dragi procurori, nu îl arestaţi pe domnul Dragnea si lasati-l sa vina sa ne trezeasca la fiecare referendum!
Ne face fericiţi.”

Grupul de Zombie Reînvierea-filiala Teleorman

OFERTA:

 

 


FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

 

 

Lasă un răspuns