Un articol care merita Premiul Pulitzer.

O nouă generatie de ziaristi, educată in spiritul renumitelor scoli de televiziune Wowpizz si Cacatos, produce articole inteligente la foc continuu:

Ce ziarist inteligent, domnule! Mai intai te starneste, te face să vrei să cauti articolul in ziar.
„Lungu a belit-o pană la capăt”…
Stai si te intrebi ca prostul: „Ce? Ce? Ce?” Apoi, iti intrebi vecinii: „Ce? Ce? Ce a belit Lungu? „
Îţi tremură mâna pe ziar când dai paginile. Arzi de nerăbdare să ajungi la pagina 9. Dar, merită aşteptarea:

Asadar, treaba se clarifică la pagina 9. Dom’le, câtă artă, câtă creativitate a marelui ziarist.
Pulitzer scrie pe articolul ăsta!!!
Si la propriu si la figurat! Si in lung si in lat!
Azi, marii ziaristi au lovit din nou:

E? Păi, dacă nici asta nu e un mare scriitor, eu nu stiu ce să mai zic!
Observati cum a folosit el cuvantul „zidar” drept injuratură! Nici Eminescu nu era in stare de asa ceva! El avea ce avea cu „codru”. Dar, cu „zidar”… niciodata!
Sau cum a vorbit el, măria sa ziaristul, despre „piticul ologofren”? Cu cată dragoste si sensibilitate: „fu**-te in gură de pitic oligofren!”
Cata iubire, domnilor! Cei mai sensibili sunt rugati să isi stoarcă lacrimile.
Apelativul „mă” induce un aer de intimitate, de apropiere, de familiaritate exceptională.
Cand citesc aceste randuri, mă cuprind emotiile si fericirea de a locui intr-o ţară in care acest ziar se tipăreste nestingherit in mii de exemplare.
O ţară liberă, cu o presă la fel de liberă! O ţară in care orice copil poate găsi la tarabe asemenea capodopere literare.

Trăiască libertatea de exprimare!

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu IliutaFOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

 

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

FRAGMENT:
„Dimineata unui grasan e asa:
Obezuții nu înjură niciodată cu voce tare. Ar fi TREI calorii consumate de pomană, aşa că preferă să o facă în gând. O să arunc rufele mâine în maşina de spălat. De ce mâine? Pentru că mâine am de gând să slăbesc miraculos şi o să fie mult mai uşor.
Al doilea pas. Cu multă determinare, plec spre baie, adică pun piciorul stâng în faţa piciorului drept. A doua înjurătură, tot în gând, vine în momentul în care realizez că trebuie să ocolesc scaunul pe care sunt multe resturi de felii de pizza.
-Morţii mă-tii de scaun cu cine te-a lăsat în mijlocul camerei! scap cu voce tare.
Apoi îmi dau seama că eu l-am lăsat, dar nu mai cer scuze morţilor mamei mele. Ar fi o pierdere de vreme şi alte TREI calorii date neantului.
Mă opresc. Un mic popas lângă scaun. Aud soneria telefonului, dar îmi dau seama că l-am lăsat pe pat. Numai un nebun s-ar întoarce trei pași să îl ia. Scaunul cu pizza este la jumătatea distanţei dintre patul meu şi baie. Aşa spune şi la carte: la jumate’ te opreşti şi îţi tragi sufletul! Cred totuşi că era vorba despre cărările de munte sau despre căţărări. (Graşii sunt informaţi. Ei citesc multe cărţi, dar în special cu format mare, tip revistă, ale căror pagini se dau aproape singure.) Mă gândesc serios: Să dau scaunul din mijlocul camerei sau o las pe mâine? O las pe mâine.
Cred că asta am făcut şi ieri. Dacă mă gândesc mai bine, scaunul ăla este acolo de vreo lună.