A APARUT Click pe poza:
Cu autograf?
Despre un om
In 1960, oamenii din comunitatea Musahar mergeau pe
munte 75 de kilometri pentru a aiunge la spital sau la scoala. 60 de sate avea comunitatea, mii de copii.
Tanarul Dashrath Manjhi mergea zilnic pe partea cealalta a muntelui, la mare distanta de casa, ai pentru a lucra campurile unui proprietar, iar sotia sa ii aducea masa de pranz. Strabatea drumul, pleca dimineata devreme, iar la pranz ajungea cu o oala cu apa si cu mancare. Pana intr-o zi, cand ea a ajuns cu greu la el, plina de sange. Mai tarziu, pentru ca locuia prea departe de spital si nu putea ajunge sa fie ingrijita, ea s-a imbolnavit si a murit.
Stiind atunci ca autoritatile nu vor face niciodata drumul spre spital, Dashrath si-a vandut cele trei capre si a cumparat o dalta, un ciocan si bare pentru a croi o scurtatura prin munte.
22 de ani a sapat, in fiecare zi, dupa ce muncea la camp. Dupa 22 de ani a facut un drum lat de 4 metri, lung de 110 metri, de care beneficiaza cele 60 de sate. Oamenii au ras de el multi ani, apoi au inceput sa i se alature in nebunia sa, iar distanta s-a scurtat la 15 kilometri.
L-au poreclit Baba, care in hindi inseamna Sfantul.
Dashrath a murit in 2007, la 73 de ani.
Ps: a apărut cartea „14 zile în izolare”. Mai sunt două expresii acolo. Vezi intregul pachet:
A APARUT ! Click pe poza:
Cu autograf?
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare. Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți.
– Din aceia care mănâncă des fructe de mare.
– În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa.
– Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură.
– Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul.
– Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor:
– Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe…
– Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el.
Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător
: – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți?
– Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare.
– Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.”
