Povestea asta a ramas in mintea mea de cand eram mic pana acum. La Olimpiada de Vara de la Munchen, muntele de ambitie care era Ivan a terminat cursa cu pagaia rupta.
„Norocul meu a fost că mi s-a rupt pagaia în serii. Nu existau vâsle de carbon ca acum, toate erau din lemn. Pe vremea aia trebuia să te prezinți la start și cu o pagaie de rezervă. Dacă ți se întâmpla ceva în primii 25 de metri, ridicai vâsla deasupra capului, se oprea cursa și o reluai cu pagaia de rezervă. La mine s-a rupt în 2-3 metri, la a doua lovitură. Am ridicat-o deasupra capului, dar arbitrii n-au văzut. Sau cred că nici n-au vrut să vadă. Toată lumea mă aplauda ca la atletism, când te chinui” „Cu pagaia ruptă, cu un ciot am continuat! Știam că primii trei se duceau în semifinale, iar următorii trei, în recalificări. Toată speranța mea era să ajung la linia de sosire. Să nu ies din culoar sau să mă răstorn. Ăia își făcuseră și dușurile până când am ajuns eu!”
In rest, n-are rost sa insir aici toate medaliile sale. Sunt multe, fac cinste Romaniei. Ii admiram performantele in fiecare ziar de sport, era practic, alaturi de gimnaste, speranta numarul 1 la aur.
A fost un om iubit. Ramane la fel.
Drum bun, Ivan!
Drum bun !