Va rog mult sa cititi ce a scris pe facebook Alina Ciobanu, jurnaist la TVR. Un cetatean roman fata in fata cu un stat care ar trebui sa il ajute sa treaca peste probleme. Romanul, Politia si Sistemul Sanitar.
“facts:
– acum 2 luni și jumătate, mai exact pe 12 martie, într-o luni, la 6.30 dimineața, am fost tâlhărită la metrou, în drumul meu spre muncă, fix în inima Capitalei, la Unirii,
– în Pasajul de la Unirii 2 nu era nimeni în afară de mine și amicul meu agresor. Nimeni adică nicio ființă umană,
– am fost pentru prima oară cu salvarea, am ajuns la Urgențe și m-am simțit ca într-o comedie neagră făcută de-un regizor care a combinat prea multe droguri
– am fost chemată în repetate rânduri la Poliție, am dat enșpe mii de declarații, l-am identificat pe băiatul care m-a bătut după poze and so on
– Poliția m-a rugat să nu-l pun pe internet pe agresor și nici să-l dau la televizor, că o să-și facă ei treaba. Asta după ce am fost sfătuită de polițiști să-mi scot de urgență codul de acces și să-mi sterg icloudul căci sigur judecătorul va aproba mandatul de interceptare. Ei, judecătorul n-a aprobat mandatul.
Pe agresorul meu îl cheamă Claudiu, e mai mic cu doi ani ca mine și vine din Târgu Mureș. Mai are vreo trei dosare pentru furt calificat și tâlhărie în palmares, iar în 2015 a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Dar au trecut mai bine de 2 luni, iar Poliția tot n-a reușit să prindă un recidivist.
În schimb eu am rămas cu atacuri de panică, cu frică de metrou, cu frică de întors acasă seara de la muncă, cu mâini transpirate și înțepături în piept, și-n mare cu frică de absolut orice. Seara mă uit în spate înainte să intru în scară și cam toată lumea mi se pare ușor dubioasă acum.
Am scris postarea asta la vreo săptămână după incident și m-am tot câcâit să-i dau share, nu știu exact de ce. Între timp m-am apucat de yoga, de înot, de renovat, de făcut vaze de pe pinterest și am învățat să mă dau cu scuterul. Chiar credeam că sunt mai ok. Până ieri când am făcut o mega criză de plâns în trafic. Ce vreau să zic e că e aiurea să trăiești cu atâtea frici.
***
De pe Splai se vede un cer vată de zahar roz pe băț. Fac niște poze ca să le pun mai târziu pe Instagram. Nici n-au nevoie de filtre. Nu-mi pun căștile în urechi, azi am chef să-mi ascult gândurile. Trec de clatităria rusului pe care îl bănuiesc că spală bani fiindcă e singur aproape întotdeauna. Trec de Centrul Vechi fără să aud „te duc undeva, frumoaso?” de la taximetriști. Înainte să cobor în pasaj văd că un tip îmbrăcățel, curățel, țigan (dar ce treabă are asta?) coboară scările. Intru în pasaj și merg vreo 10 metri până când el încetinește. Hei ce faci? Nu-l bag în seamă. Din nou neața, ce faci? Îi zic să mă lase în pace și-i urez o zi bună. Mă împinge la perete. Mă gândesc la viol și încep să urlu. Ajutooooor! Ajutooooor! Taci fă! Mă caută de telefon și mi-l smulge. Sunt șocată că nu e nici naiba în pasaj și strig din nou. Îmi pune mâna la gura. „Dacă mai țipi te omor!” și-mi dă un pumn. Cad, dar nu-mi pierd cunoștința. Amețită, mă ridic și fug plângând prin pasaj ca să ies la suprafață. Îmi bubuie capul și mi se scurge roșu de pe față. Pe mâini sunt plină de sânge. Ies din pasaj și doi turiști care așteptau să-și ia covrigi de la Patiseria Tineretului fac ochii mari și mă ajută să sun la 112. Omg, what happened? Let’s call the Police.
***
Ambulanța ajunge imediat. Avea ceva pe mâna, vreo armă? Țe-a lovit tare. Era vreun malac?, mă întreabă unul dintre cei doi domni de pe SMURD. Cel cu ochii ca marea și cerul.
Nu.
– Studentă?
Nu.
Cați ani ai?
Încă 27, peste 10 zile 28.
Nu cred, zice și-mi verifică buletinul. Sunt dusă cu targa în spital, ma uit în sus și mă gândesc la Grey’s Anatomy. Domnul cu ochi albaștri îmi intinde un pachet de șervețele, colegul e plecat să predea hârțăgoraia, așa că așteptăm. Mă întreabă dacă să sune sau să caute pe cineva pe facebook, să-i scrie vreunui prieten de-al meu. Are un chip blând, de om bun, care mă calmează. Aș vrea să fac o glumă, dar nu pot să mă opresc din plâns. Ajung la Urgențe. Puhoi de oameni. Aștept și mă gândesc ce nașpa că n-am un carnețel la mine ca să-mi notez tot ce aud.
***
“Auzi, tu-l știi pe ăsta? O-ntreabă o asistentă îmbrăcată în mov pe una în verde.
Nu, de ce?
Ei, cum nu? Uite, zice că te am pe tine si pe încă unu la prieteni în comun. Doamne, da ce față are, io pe ăsta nu-l accept.
Ei, l-oi fi adăugat din greseală, vai da’ chiar că ce față are, lasă că-l șterg.
Domnule, stați aici unde plecați? Stați că tre să duc fișa chirurgie.
Nu mai stau domnișoară, tre’ să ajung la muncă.
Nu maaaaaaai pottttt, dați-mi ceva de durere că nu mai pot!” Urlă o doamnă. O altă doamnă țipă de nervi că n-o bagă nimeni în seamă. “Păi e normal dom’le să stau de atâta timp aici și nici măcar tensiunea să mi-o ia cineva? Vreau să plec. Doamnă, nu eu v-am văzut așa că nu pot să vă dau drumul. Păi unde locuiesc eu în Anglia, când am fost cu fetele la urgențe imediat s-au uitat la noi, imediat tensiune, pam pam. Unde în Anglia, doamnă? Într-un orășel din sud. Păi și nu e capitală acolo, nu?
Doamna Manole, doamna Manole, mă auziți? Ați luat ceva pastile aseară, poate pentru somn?” Doamna Manole a leșinat. Mi se face rău, îl văd pe băiatul cu două degete tăiate care așteaptă cuminte pe scaun și mi se face și mai rău, normal.
***
La spital am după mine doi politiști. Îs ca niște umbre. Dacă fac doi pași în față, hop și ei, dacă mă duc la baie, cu ochii pe mine. Mă gândesc dacă să încep să dansez aserejé ja de jé de jebe. Polițiștii și ei asereje, apoi cei cu degetele tăiate de he ha de jebe și babele care abia s-au trezit din leșin de jenere sebiunouva în spatele meu ca-ntr-un film indian.
Georgiana, polițista care stă cu mine la analize e foarte draguță, nouă în meserie, vreo 24 de ani, înaltă și vizibil stânjenită. Nu prea știe ce să-mi zică. Uniforma în schimb îi vine stas!
La Urgențe nu miroase a spital. Georgiana iese un pic la aer fiindcă moare de cald în uniforma aia sexi. Rămân cu colegul. Cu mai multă experiență decât Georgiana și vizibil îndrăgostit de slujba lui, îmi pune aceleași întrebări la care i-am răspuns deja de vreo 5 ori. Își notează sârguincios în carnețel și răspunde apăsat la telefon cu „da, să trăiți!”. Fierbe de nerăbdare și tot încearcă să mă bage în față.
Suntem și noi cu domnișoara, avem o situație, nu poate să o vadă cineva? Suntem așteptați la secție.
Îmi pare rău, neurochirurgul e în operație, nu știm când iese.
– Sunteți căsătorită?
– Nu
– Eu am doi copii. Știți cum e, unele lucruri tre’ făcute la timpul lor.
Îmi vine să-i răspund că nu vreau să mă mărit, că am lucrat cu niște femei care obișnuiau să vorbească nonstop despre copiii lor încât am început să-mi doresc asta din ce în ce mai puțin și că oricum mă gândesc la adopție, dar mă abțin fiindcă nu vreau să-i stric omului dimineața.
***
La IML ii dau casierei blonde parfumate în exces 40 de lei ca să-mi dea chitanța cu care să-mi scot certificatul medico-legal, care costă 38 de lei.
– Coborâți la parter, camera de gardă e în partea dreaptă!, zice fără să schițeze c-ar intenționa să-mi dea vreun rest.
Știți când ieșiti în oraș cu un băiat, n-aveți niciun gând să plătiți, dar totuși atunci când vine notă vă faceți că vă căutați portofelul doar așa ca să? Ei, nu a fost cazul la IML.
***Există și o parte bună în toată povestea asta. Și anume că timp de vreo două săptămâni, cât am fost pe jumate om pe jumate vânătă, am făcut încontinuu mișto de prietenul meu pe stradă astfel încât să creadă lumea că mă bate de mă-nvinețește***”
Alina Ciobanu
Am un prieten caruia i s-a spus la o sectie de Politie: “Daca mai suni vreodata la 112 cand ti se sparge magazinul, te facem sa iti para rau. Iti trimitem atatea controale… “ N-are legatura cu cazu, dar are legatura cu militienii din Politie. Cu cei care au ramas militieni.
Mai spuneti voi ceva, daca mai puteti…
FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
