Disclaimer: acest articol NU este scris de Silviu Iliuta, el n-ar putea fi misogin, ci de Alina Mirt

Aplicatia Waze, atat de utila in a ajunge din punctul A acolo unde avem noi treaba, ar trebui sa isi modifice limbajul astfel incat sa poata sa comunice cu femeile. Baietii de la Waze, va rog sa notati.

„Iti vine tare bine bluza asta. Verifica daca ai ruj pe dinti si daca ai suficient rimel. Totul e pregatit. Hai sa pornim. Condu prudent. Hai, baga si viteza a doua.
Treci de magazinul ala de unde cumparam noi paine proaspata. Treci de scoala copiilor. Treci de patiseria aia unde fac eclere fantastice, ca esti la dieta. Nu opri. Te rog, nu opri. Ok, eu ti-am spus.
Verifica rujul. Hai sa pornim, inca o data. In dreapta avem o statuie cu un tip uratel, imbracat intr-un palton care nu se mai poarta de 200 de ani. Numaram trei strazi si facem la stanga. Unu…doi…trei! Cealalta stanga! Lasa, nu-i nimic, esti puternica, o sa reusesti, nu te enerva! Mai incercam inca o data. Dreapta, inca o data dreapta, treci de statuia cu tipul naspa, unu…doi…trei, si! Acum! Fata, hai ca ai reusit, ce ti-am spus? Bravo! Ei, hai, mananca o patratica de ciocolata, ca ti-o fi scazut glicemia.
Verifica rujul, daca tot suntem la semafor. Mergi tot inainte. Acum fa la stanga. Te rog, nu ma mai injura. Serios, o sa fie bine, ai incredere, drumul ala pe care il stii tu e in lucru. Ai ajuns la destinatie. Trebuie sa caut loc de parcare. Poti sa o urci pe trotuar? Ok, nu-i nimic. Stai un pic, ca pleaca cineva. Hai ca reusesti sa parchezi pe un singur loc. Ok, mai incearca o data. E aproape bine. O data si gata? Bine, acum fugi.”

OFERTA:

 

 


FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

 

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

 

 

Lasă un răspuns