Poate va intrebati, aiurea as zice eu, de ce conducta lunga de 580 de metri, pe tronsonul Orlea-Hateg, arata asa:

Este vorba despre celebrul ritual de exorcizare a conductelor din Hateg. Se iau tarusi de lemn, din trunchiul unui copac care a crescut la Castelul Bran, adus tocmai in Tara Hategului si facut bucati cu drujba. Apoi se cheama Marele Preot de la Apa Prod, iar acesta incepe ceremonia.

Tarusii se infing adanc in conducta, din metru in metru, in timp ce se rostesc incantatiile de chemare a ploii. Pentru ca la cum arata tevile, e greu de crezut ca oamenii din Hateg vor mai bea si altceva in afara de apa de ploaie.

Ritualul dureaza doua zile si doua nopti, timp in care seful de lucrari urla la un executant exorcist sa infiga tarusii exact in gaurile pe care le-a sapat rugina, iar astfel apa sa nu mai tasneasca.

Este si sangele implicat, ca la orice exorcizare, pentru ca executantul se taie de fiecare data la maini in cuiele aflate pe fundul conductei. Caci sunt si cuie. Alea sunt introduse in 1978.

Daca pana la rasaritul soarelui conducta de apa rece nu revine la viata si nu mai tasneste lichid din ea, se trece si la exorcizarea celei de apa calda.

Mai nasol e cu aia de gaze. Acolo nu prea scapa nimeni cand infige tarusul.

Lasă un răspuns