Respectabilul Leon Danaila, PNL, pentru Digi 24: „un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”.
Traducere:
Cum fac rost homosexualii de copii?
-Se duc la magazinul de copii si cumpara cateva bucati. Apoi opresc doar ce e mai bun si returneaza restul in 30 de zile.
-Sau, daca nu au bani, ii fura din supermarketul de copii. La fiecare colt de strada este un asfel de supermarket. Ei iau carucioare si merg la raft. Copiii sunt pe categorii: baieti, fete, 0-2 ani, apoi 2-9 ani. Facem prezicarea ca cei peste 18 ani nu mai stau in magazine, ci umbla singuri pe strada, de unde ii fura homosexualii.
-Alte cai ar mai fi: ii iau la schimb pe cateva pachete de tigari. La trei cartuse rosii, spre exemplu, primesti un copil de indian, iar la trei cartuse cu ambalaj alb, iei un cauzacian.
-Sechestreaza un barbat si o femeie si ii obliga sa le faca un copil. Asa fac homosexualii astia. Dupa care ii mananca pe cei doi parinti si le spun oamenilor ca ei sunt mama si tatal biologic.
-O trimit pe Alina Gorghiu prin bloc, iar copiii fug de acasa de teama ei. Homosexualii ii asteapta la lift si ii baga in pungi de un leu.
Cam asa. Altceva nu imi vine in cap.
PS: pentru cine nu a inteles ( caci mai sunt si… ), acesta este un pamflet. Nu cautati definitia pe dexonline, ca s-ar putea sa aveti surprize.

De Silviu Iliutacronicipebune

Citeste si: Uite cine danseaza vazuta de un hater.

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu IliutaCosta 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.  Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….” n-1

 

Lasă un răspuns