„Sunt din Braila si locuiesc pe strada Carantinei.
tyy
Uneori mai ies la prieteni , beau si trebuie sa conducă soţia.
Domnule, oricat de anesteziat as fi, tot mă doare capul de la loviturile in geam, in schimbătorul de viteze, in parbriz…
Nevasta mea conduce bine, domnule. Adică, a luat permisul acum doua luni carnetul, din a cincea incercare si cu doua damigene de tuica.
La proba teoretică a facut bine.
La proba practică, practic nu stie sa dea cu spatele. Dar nu conteaza că o las sa conducă doar cand beau si merge cu faţa.
Dar la proba de sofat pe strada noastra e catastrofală, domnilor!
Bum, bum, bang..In toate gropile dă!
Staţi să scot un vecin, că s-a dus ca prostu’ de tot cu tot cu duba si i se vede numai steguletul cum iese din gropan.
Noi, cei care stăm pe strada Carantinei ne luăm mereu stegulete in masină. Că, na…se mai intamplă!
Aşa… M-am amuzat, ştiţi cum era vecinul? Exact ca Gagarin, îmbrăcat din cap până în picioare în costum! Numai că nu era alb, ci maro-nămolos.
Şi, exact ca Gagarin, mergea crăcănat! Cred că îi intrase noroi la cuculeţ.
FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliutacronicipebune

Cronicile unui barbat de Silviu Iliuta

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. 
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”

2 Comentarii la “In sfarsit! Proba noua la examenul pentru permisul auto: sofatul pe LUNA.

  1. Marin says:

    Pe o straduta de genul am trecut si eu la examen (nu era lunga, ce-i drept). Am merscu 5 km/h si la fiecare groapa imi ceream scuze fata de examinator. S-a amuzat copios.

  2. Pingback: BUFALA Teste di PD… una via di Firenze. Saluti da Remiamo sull’Arno – bufale.net – No Alle Bufale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *