Asta avem, cu asta defilam.

D Da, după o practică indelungată pot apărea probleme. Dar, stai linistit! Acum există o solutie: au apărut niste chestii care se cheamă proteze. Tu de ce crezi că le folosesc oamenii in varsta?! E „Mio urat la tele?” Adică, mi-a urat la televizor? La Capatos sau WOWpiz? E clar că esti mare mare fan! Oricum, dă jos blugii si tricoul, toarnă niste sclipici pe sani, dublează-ti buzele si ajungi usor asistentă acolo. Inteligenţă ai, e exact ce trebuie.   A „Mey, Doinitzo, ke aerosol i-ti trebe tie, mey?  Krezi că mai desfundă keva la kreeru’ ăla, mamiko?” Mai bine „incearkă” in swahili, poate te intelege „kineva” mai usor.
F Atitudinea e totul. Tu, in fata rafturilor cu bibelouri, afirmandu-ti increderea in propria persoană. Prin toate astea, tu arăti clar că stăpanesti gandirea pozitivă. Acum, tot ce-ti mai rămane de făcut e să stăpanesti si gandirea. C Mocanule, „en parte” repede dragostea aia „an doi” cat mai poti. Că maine, poimaine vine Alex Velea si ti-o fură! Si o să se „en partă” la 3! Si n-o să mai ai parte! PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebune NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.  Doua mai sunt in raft. Vin cu autograf. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK. Fragment: „La Botez, trebuie să avem și un fel de mâncare mai fițos, gen creveți prăjiți sau scoici sau melci. Pentru că Domnul Colonel va invita câțiva prieteni importanți. – Din aceia care mănâncă des fructe de mare. – În mare cresc fructe? a întrebat unchiul, cu expresia unui copil de un an care a primit prima jucărie din viața sa. – Ești prostănac! i-a zis bunica. Este vorba de fructe ținute în mare, așa cum ținem noi gogonelele la saramură. – Ce, noi nu băgăm pepeni la murat? a susținut-o mătușa, țipând la unchiul. – Pepenii e fructe? a ripostat unchiul. Parcă știi tu că pepenii e fructe! Fără 100 de mililitri de țuică, unchiul meu nu e unchiul meu. Creierul său nu funcționează până ce alcoolul nu începe să circule prin sânge. Bunica a spus chiar că ar trebui să îi dăm să bea noaptea, în somn, printr-o pâlnie. „Ca să nu se trezească alt om, ca acum!” Mama Ameliei simte momentul greu și, cu o voce caldă, împăciuitoare, le explică țăranilor: – Fructele de mare, domnule unchi, doamna bunică, părinte … Fructele de mare sunt, de fapt … A-NI-MA-LE. Creveți, stridii, languste, homari, crabi, caracatițe… – Hai dă-o dracu’! răbufnește părintele. Absolut toți se întorc spre el. Bunica îl mustră din sprâncene și din buze, apoi îl ceartă ca pe un câine neascultător : – Părinte, părinte, nu ești ascultător! Dacă mai pronunți o singură dată „dracu”, te dau afară de la masă! – Cum să fie, bunică, creveții… fructe de mare?! Da’ ce, noi nu am fost la oraș să vedem creveți? – Da, continuă ea. Chiar dacă este caracatiță, este o fructă de mare. – Adica cum, doamnă? Poate ne spuneți că caracatița are frunze? continuă popa atacul. Toți din Armata Iliuță râd. Sunt cu capul pe spate, cu mucii la nas, cu cracii pe sus.” Fragment din carte: : Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare. – Piuu! – Piuu! Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani: – Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic? – Da, are un deget fermecat. – Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte? – Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă. Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci. – Tati. Tu mă iubeşti pe mine? Acum este momentul meu să plâng cu muci. – Până la stele. – Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri. – Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi. – De mii de mii de ori, tati? – De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori! S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde: – Voi verifica imediat asta, tati! – Huh? – Întinde degetul! M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar. – Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios. – Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti? – Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici? – Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati! Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii. – Piuu! – Piuu! Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele. A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine: – Taaaati! Tu mă iubeşti! Nu m-am putut opri din plâns zece minute.  
   
 

 

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *