Romgleza noastra cea de all days.

Noua carte: love and fun!

Mi-a zis azi o prietena ca e in a hurry, ca se grabeste la job pentru un meeting office cu CEO. Practic, a chemat-o directorul sa ii faca o cafea. Si am inteles-o, lucreaza la multinationala, asa ca jumatate dintre cuvinte ii vin in engleza. E assistant director, adica secretara directorului, dar, la asa denumire, cum ajunge cate un mester sau un instalator de AC prin  companie crede ca ea e numarul 2.
Alt amic, cu care m-am intalnit la bus in statie, mergea la training. Pregatirea si instructia sunt notiuni perimate, acum se poarta training. Una e sa zici: ma pregatesc sa ajung magazioner-sef  la Lactate si alta e: „fac un training sa fiu operational chief of Milk&Cheese Departament.” Acum lucreaza part-time ca promoter. Adica, pentru cei mai putini obisnuiti cu romgleza:  imparte flyere (fostele pliante) pentru un  Gym (fosta sala de sport) si este platit pentru jumatate de norma.
Afara e un freezing rain de te omoara. As fi vrut sa zic ploaie care ingheata, dar mi-e ca nu ma mai intelege nimeni.  Intru la supermarket sa grab a snack. Snack, pentru ca „gustare” imi pute. Apropo, stiu cam am preluat „supermarket” de la americani, dar noua nu ne-a fost de-ajuns, asa ca am inventat hipermarket-ul. Daca exista cineva care sa imi spuna care e diferenta dintre supermarket si hipermarket, ii dau 10 apple juice! Ca sucuri de mere am vazut ca nu mai au la raft. Optez intre un snack cu steak si unul cu ham. „Friptura” suna din secolul trecut, iar sunca nu mai mananca nimeni azi. In definitia romaneasca, hypermarket-ul cuprinde in supermarket, plus alte magazine. Atunci care mai este diferenta intre un hypermarket si un mall? Sau mall-ul e gigamarket?
Ajung la birou, unde fetele vorbesc despre fashion si make-up. Moda nu mai este un cuvant la moda, iar machiajul moare si el. Pentru ca oricat de agramat ai fi, daca stii trei cuvinte in engleza pacalesti 5 fraieri. E in trend, nu in tendinte, sa arunci cuvinte in engleza. O colega account si-a facut un tatoo pe body (tatuaj pe corp ar suna de-a dreptul obscen, numai marinarii isi fac tatuaje). O sa ni-l arate la party-ul din weekend. Nu la petrecere, sa nu inteleaga cineva ca e cu taraf. Domne fereste! For God’s sake!
In muzica nu mai avem orchestre sau formatii, ci band-uri. Pentru ca, nu-i asa, orice mizerie ai canta, altfel suna „Costel de la Calafat Band.” Care Costel Band nu mai canta trei manele si doua melodii furate, ci efectueaza un performance fusion-evergreen si manele!
Cartelele sunt prepay, nu preplatite. Nu le mai cumparam, ci le shopping-uim (da, am auzit asta), dupa ce luam cereal bars de la raionul Diet  si toast de la Bakery.
Un coleg de la advertising, nu de la publicitate ca e un cuvant perimat, ne spune in coffee break ca la televizor a vazut un Breaking News: Iohannis a tinut un scurt briefing, asa a zis prezentatorul.  Nici macar el nu mai face conferinte de presa, penduleaza intre scurt briefing si silent briefing.
Va las acum, ma duc sa ajung la un agreement cu un coleg, daca poate el sa faca el in locul meu un meeting report.
Am luat din engleza cuvinte si le folosim prost. Confundam la greu “a acomoda” si “to accomodate” (a asigura cuiva cazarea,  “audienta” si “audience” (public), “support” si “support” (sprijin financiar). Traducem prin  “a observa o lege” expresia “to observe a law” (a respecta o lege), pentru ca ni se pare un verb cunoscut.
Nu conteaza cum vorbim, nu conteaza cat de prost combinam limbile, important e sa sune bine la ureche si sa dam impresia ca  stim engleza, chiar daca nu stim corect romana.
Ati inteles ideea: uneori mi-e dor de Pruteanu.
FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

 

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”