Fragment din “Cronicile unui barbat”: Marturia unui elvetian: „Dimineaţa, am ieşit din cameră şi am văzut următorul peisaj: o curte superbă, wunderful, o fântână de piatră, so rustic, câteva păsări. În secunda următoare, de după căpiță a apărut cam nouăzeci și cinci la sută dintr-un porc. Ar fi fost un porc întreg dacă în loc de urechea dreaptă nu ar fi avut o toporişcă. Running cu ea înfiptă în cap. Bunica l-a certat pe unchiul său: – De beat ce eşti ai crezut că jugulara e la ureche?! Unde l-ai înjunghiat mă, beţivule, pe Ghiţă? Bunica, de nervoasă ce era, a vrut să sară la jugulara unchiului şi să îl înţepe cu o unghieră. Apoi, vreo patru bărbaţi l-au alergat pe porcul Ghiţă prin curte. A fost momentul în care i-am cerut gazdelor să umple din nou cana cu ţuică. L-au pus la pământ pe acel nouăzeci și șapte la sută din porc, ca la rugby. A fost un placaj destul de reuşit, soooo nice! Fiecare om ţinea un picior de-al fiarei, dar ea încă se mai mişca. Era ca în „Exorcistul“, doar că în loc de preot erau patru bărbaţi şi în loc de posedat era un porc fără urechi. Atunci a început mai mult spectacol! More traditional show! Unchiul lui Silviu a alergat cu o butelie de gaz înspre Ghiţă şi cei care îl ţineau. Mamaia a luat un furtun şi toţi i l-au îndesat porcului în gură. Acesta scotea nişte sunete îngrozitoare: Gruuh, grooooh, guiiiii! Am sunat la 112, dar când le-am spus că e vorba de un porc, au început să râdă. Am cerut să mă transfere la Protecţia Animalelor şi au râs iar. Apoi, unchiul a deschis robinetul buteliei şi a început să umple porcul cu gaz. La început am crezut că e o tradiţie românească. Tot auzisem expresia „a zburat porcul“ şi credeam că asta vor face, cum fac chinezii cu lampioanele. Dar nu l-au lăsat să zboare, ci l-au întins pe zăpada din curte. Unii s-au pus pe călărit porcul şi pe făcut poze cu el. Am înţeles că aduce noroc. Alţii s-au întins pe el şi se prefăceau că îl mușcă de ureche. Unul dintre cei tineri a postat asta, poze cu el siluind porcul, apoi mi-a cerut prietenia. L-am blocat imediat ce m-am întors în Bucureşti. Silviu Iliuta …apoi au dat drumul la foc. A venit urgia pe pământ! Un vecin care semăna cu Rambo, cu o bandană la cap, a început să scuipe flăcări dintr-un arzător. Mirosea a animale pârjolite, a carne arsă. Mirosea a război, aşa cum noi, elveţienii, nu am avut niciodată! Iar în pauzele dintre melodii, zeci de porci din depărtare strigau după ajutor. Îngrozitor! Când gazul s-a terminat, au luat animalul şi l-au aruncat într-o groapă cu paie. Au dat foc şi l-au lăsat acolo până s-a înnegrit. L-au scos şi au început să îi cureţe pielea cu cuţitele, apoi să taie bucăţi din ea. Aţi văzut vreodată un animal care are bucăţi lipsă de piele, pe ici, pe colo? – Şorici, nu fi prost! Mi-a zis unchiul lui Silviu. Nu ai vrut traditionen? Am baut multa tuica, sa uit. După un timp, mi-am amintit cum mă cheamă: Christophe! Crazy people l-au dezvelit pe Ghiţă, semn că l-au lăsat destul să facă nani. Oarecum, el avea o expresie fericită, cu rânjetul său larg şi codiţa sa mică şi răsucită. Apoi, rânjetul s-a îndepărtat de codiţă pentru că i-au tăiat capul. Dar nu oricum, ci după ce i-au spus porcului, în prealabil, Tatăl Nostru. I-au făcut semnul crucii şi i-au aplicat câteva lovituri de topor. Aşa, continui: rămas fără cap, animalul s-a agăţat într-un cârlig, în faţa casei. Probabil, aşa am înţeles eu din traditionen româneşti, este un semn pentru ceilalţi vecini să vadă că familia respectivă a învins porcul. E ca un steag al victoriei, atârnat la intrare. După ce s-a scurs tot sângele din animal, unchiul, singurul de acolo mai ameţit decât mine, a luat un cuţit mare şi l-a spintecat pe burtă. Din a treia încercare, beat mort, a nimerit burta. La prima a zgâriat puţin asfaltul, crezând că e stomacul. A doua lovitură a fost mai bună, aplicată direct într-o găleată galbenă ce semăna oarecum la culoare cu Ghiţă. A treia lovitură a fost cea mai precisă, dar nu a aparţinut unchiului, ci bunicii. După ceafă, direct în capul unchiului. – Austriacule? – Elveţian. – Elveţian, austriac, tot aia! a spus bunica. Vrei să scoţi tu maţele? Am vomat iar. – Păi, la voi acolo nu se taie vacile alea mov? Sau le mâncaţi cu tot cu mațe? PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebu La final a apărut un domn cu o maşină pe care scria „cabinet veterinar Gelu“. Mi-am notat pentru că am crezut că e de la Protecţia Animalelor. Avea o trusa de Cruce Roşie. – Dom’ veterinar să trăiască! – Ce faceţi, mă, sunteţi tâmpiţi? Nu aţi făcut analiză de trichineloză şi l-aţi tăiat aşa? Toată lumea a înţepenit, a înlemnit. Iar eu m-am bucurat că toţi o să păţească ceva grav, puşcărie sau amendă uriaşă, pentru halul în care au omorât animalul! Eram atât de fericit, încât nu îmi mai păsa că mi s-a spart ecranul ceasului. M-am aruncat la picioarele medicului. – God bless you! Voiam să ajungă la spital toţi nebunii ăia! Rudele  l-au aşezat la masă şi i-au dat să bea mult, apoi au umplut un taxi cu carne si au trimis-o la rudele lui, acasa: „sa fie pentru familia la veterninar!” Şi i-au dat să bea mult. Peste multe ore, mi-au dat o mâncare din meduze, numită piftie. Este bună, românii chiar ştiu să prepare fructele de mare! După ce a băut mai mult decât un austriac beţiv, veterinarul s-a urcat fericit la volan şi a plecat. S-a întors după câţiva metri, a căutat capul de porc care zăcea pe o pungă din curte, s-a aplecat la el, a scos un pistol şi i-a tras un glonț. – UE, ce p… mea să facem? le-a zis. Regulile p*lii de omorât porci. Dacă nu îl omori cu glonț, te amendează mu*ştii ăştia de la UE!” Acest articol se poate prelua numai in limita a 300 de caractere, cu citarea sursei.Sursa poza: Bogdan Gabriel Nitu PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliutacronicipebune Continuarea in „Cronicile unui barbat”. NU rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare. Cica e oferta la carti, de Sarbatori. Toate trei volumele aici: http://bookzone.ro/produs/pachet-cronici-3volume Sau „Cronicile unui barbat 3-Iarta-ma, am fost… ” aici: https://www.cronicipebune.ro/prelansare-cronicile-unui-barbat-vol-3/ Fragment din carte: : Verișoara Lenuța scrie de dragoste și amor. Fiorul ei liric i-a impresionat pe toți din sat, de la învățătoare până la profesoarele de toate limbile pe care le-a avut vreodată. Iar talentul ei la narațiune a generat aplauze la toate competițiile naționale la care a participat. Îmi amintesc că, odată, mă aflam pe o scenă din București. Aveam vreo 10 ani, când o doamnă cu ochelari a spus în microfon, extrem de pătrunsă, cu lacrimi în ochi și pe nas: – Fără Ileana B., poezia contemporană nu ar exista! Îmi amintesc bine momentul, pentru că imediat am întrebat-o pe mama: – Cine e Ileana B.? Și ce înseamnă „contemporan”? Ileana B. e Lenuța. Numele din naștere semăna mai mult a diminutiv, decât a pseudonim demn de talentul ei. Lenuța, o fată cu trăsături frumoase, ca mai toți din neam, cu puțin peste 100 de kilograme de materie bine repartizată, a fost invitată de onoare la Botez. Drept mulțumire, a trimis câte o scrisoare fiecărui om prezent la eveniment: „Când mireasma iubirii și a duminicii plutește în frumosul București în culori de pastel, când se îngemânează anotimpurile, eliberând în eter o feerie de culori și sentimente, când noaptea părăsește ce e lumesc, iar zorile dau viață, când zorii nașterii a doua ființe minunate s-au ivit, am purces toți la Taina Sfântă a Botezului. Chinurile părăsirii acestei lumi, desprinderea de matcă și de familie e cel mai dureros lucru.”- Ileana B. Acum, poate nu sunteți familiarizați cu limbajul geniilor și aș risca o traducere: „Duminică, imediat ce am intrat în curtea bisericii, ne-a izbit un miros puternic de flori și de tămâie. În jurul sicriului așezat pe un fel de roabă mai mare, două femei plângeau un mort. De aici și „desprinderea de matcă”, revelată de Ileana B. Celelalte rude stăteau cu capetele plecate, își dădeau coate, se uitau la ceas și fumau pe ascuns. În spatele curții, un bețiv ardea o grămadă de bălegar. De aici și „mireasma iubirii”.” Scrisoarea, copiată de mâna ei de 60-70 de ori, continua așa (traducerea, în paranteză): „Taina Sfântă a Botezului a fost o încercare neașteptată, deopotrivă pentru cei neinițiați și pentru cei cunoscători. Uneori, cele mai grele răspunsuri vin de unde te aștepți mai puțin.” (Preotul era beat mangă. Rudele mele au început să îl înjure și au vrut să plece. Am rămas pentru că unchiul a spus că „și bețivii e oameni buni.”) .”
   
 

 

One thought on “Cum vede un strain obiceiul taiatului porcului.

Lasă un răspuns